Inspectorii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret au aplicat sancțiuni dure în urma verificărilor desfășurate în primele patru luni ale anului 2026. Cu un efectiv de doar 13 specialiști, instituția a realizat 277 de controale, vizând protejarea resurselor de apă pe o suprafață ce acoperă peste 28.000 km pătrați.

Cea mai mare presiune a controalelor a fost resimțită în sectorul extracției de agregate minerale- 120 de controale.
Totodată, inspectorii Aba Siret au efectuat 38 de controale privind funcționarea stațiilor de epurare, 32 de controale privind starea de salubrizare a cursurilor de apă, 7 controale la microhidrocentrale, 4 controale la iazuri de decantare, 2 controale la baraje din categoriile C și D, 2 controale la depozite de deșeuri menajere și 2 controale la folosințe care intră sub incidența Directivei privind emisiile industriale.
Alte 63 de controale au vizat diferite categorii de folosințe de apă, iar 7 acțiuni au fost desfășurate ca urmare a unor poluări accidentale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale principale, dintre care 14 amenzi, în valoare totală de 880.000 de lei, și 26 de avertismente. De asemenea, inspectorii au dispus 6 sancțiuni complementare privind desființarea unor lucrări executate ilegal.
”Prin aceste acțiuni permanente- fie ele planificate sau inopinate- urmărim nu doar sancționarea, ci prevenirea activităților care pun în pericol rețeaua de peste 10.000 km de cursuri de apă din spațiul hidrografic Siret”, au transmis reprezentanții Apele Române Siret.
Instituția reamintește că monitorizarea cursurilor de apă continuă pe tot parcursul anului, vizând toate categoriile de folosințe.





