Cei mai talentați elevi din țară care studiază disciplin coregrafice se întrec la Bacău, în perioada 30 martie-2 aprilie 2026, la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Coregrafie. Competiția este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, alături de Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, sub egida Ministerului Educației și Cercetării.

Pe scena coregrafică băcăuană vor evolua 104 elevi calificați pentru etapa finală a olimpiadei, elevi ce reprezintă în concurs opt colegii și licee de artă din țară:
– Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău;
– Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila;
– Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, structură la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” București;
– Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” Cluj-Napoca;
– Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța;
– Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” Galați;
– Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași;
– Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara.
Programul competiției naționale debutează cu festivitatea de deschidere, găzduită de Teatrul Municipal Bacovia, în data de 30 martie, ora 17:00.
Cele două zile alocate competiției propriu-zise, 31 martie și 1 aprilie, îi vor aduce pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”, pe cei 104 elevi care vor concura în cadrul celor două secțiuni, dans clasic și dans contemporan.
“Bucuria permanentă a întâlnirii cu frumosul din fiecare artă este reactivată de prilejul organizării Olimpiadei naționale de coregrafie – 2026, care îi aduce laolaltă pe cei mai talentați elevi în domeniul dansului.

Componentele sensibile și aspiraționale ale sufletului nostru, de copil sau de adult, vor fi, cu siguranță, puse în mișcare de performările participanților la această competiție, fapt care creează impresia consistenței valorice care, în mod cert, va fi etalată odată cu fiecare dans, putându-se constitui într-o formă de lansare către o carieră bogată în experiențe spirituale.
Latura elevată a dansului va fi potențată de elevii ce concurează în cadrul etapei naționale a Olimpiadei de coregrafie, desfășurate anul acesta în Bacău, dându-i și rolul de a provoca sufletul spectatorului la a adulmeca subtilitatea expresiei, dar și natura vividă a artei coregrafice”, a declarat, pentru Mesagerul de Bacău, prof Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general IȘJ Bacău.
Festivitatea de premiere a elevilor competitori se va derula pe aceeași scenă, miercuri, 2 aprilie, începând cu ora 10:00.
Accesul în sala Teatrului de Vară „Radu Beligan” este liber pentru publicul băcăuan, pentru toți cei care doresc să se bucure de un eveniment coregrafic deosebit, de înaltă ținută profesională și artistică, în condițiile respectării normelor impuse, specifice unei competiții naționale.
Succes tuturor participanților!





