Dragoș Benea, președintele PSD Bacău și vicepreședinte al partidului, responsabil pentru reforma teritorială, a declarat luni că social-democrații lucrează pe mai multe scenarii privind comasarea localităților mici, iar unul dintre ele prevede comasarea tuturor comunelor cu mai puțin de 3.000 de locuitori.

Liderul social-democraților băcăuani s-a delimitat de proiectul de comasare voluntară al Ministerului Dezvoltării și cere guvernului să își asume răspunderea în Parlament pe proiectul PSD.
Propunerea lui Dragoș Benea privind reforma teritorială ar afecta masiv și județul Bacău, unde zeci de comune se află sub pragul de 3.000 de locuitori. El a precizat că partidul lucrează pe mai multe scenarii, dar că varianta comasării voluntare, propusă de Ministerul Dezvoltării, nu este suficientă.
„Aș vrea să ne raportăm la populația rezidentă de la INS din ultimul an, nu pe datele recensământului”, a spus Benea.
Liderul PSD Bacău, care coordonează grupul de lucru al partidului pe reforma teritorială, a subliniat că nu vrea să se oprească la ideea comasării voluntare.
„Aproape 1.700 de comune sunt cu populație până în 3.000 de locuitori. Ele vor trebui să se comaseze”, a spus Benea într-o conferință de presă.
Orașele mici sub pragul de 10.000 de locuitori, vizate
Benea a anunțat că și orașele mici care au scăzut sub pragul legal de 10.000 de locuitori ar trebui comasate sau retrogradate la statutul de comună. În județul Bacău, orașul Slănic-Moldova se află în această situație.
El a estimat că între 15.000 și 18.000 de aleși locali — primari, viceprimari și consilieri locali — vor dispărea la nivel național după 2028, dacă reforma va trece.
„Toți primarii se vor opune, toate partidele vor avea de pierdut, PSD cel mai mult. Nu sunt naiv. Dar e nevoie de reforma aceasta”, a spus Benea.
Rezerve față de proiectul Ministerului Dezvoltării
Vicepreședintele PSD a declarat că are rezerve față de proiectul Ministerului Dezvoltării, condus de Ștefan Stoica (tot PSD), care prevede doar comasarea voluntară a localităților. Benea consideră că guvernul condus de Luca Niculescu ar trebui să își asume răspunderea în fața Parlamentului pe proiectul propus de PSD.
Declarațiile au fost făcute luni, după ședința de partid, în cadrul căreia social-democrații au discutat despre reforma teritorială.
Valentin Bălănescu
| ARDEOANI | 2093 |
| BEREȘTI-BISTRIȚA | 2175 |
| BOGDĂNEȘTI | 2399 |
| COLONEȘTI | 2015 |
| DĂMIENEȘTI | 1614 |
| DEALU MORII | 2549 |
| FILIPENI | 2132 |
| GĂICEANA | 2467 |
| HURUIEȘTI | 2029 |
| ITEȘTI | 1374 |
| IZVORU BERHECIULUI | 1606 |
| LIPOVA | 2853 |
| MOTOȘENI | 2905 |
| NEGRI | 2516 |
| ODOBEȘTI | 2295 |
| ONCEȘTI | 1406 |
| PLOPANA | 2837 |
| PRĂJEȘTI | 2132 |
| ROȘIORI | 2006 |
| SĂRATA | 2257 |
| SCORȚENI | 2469 |
| SECUIENI | 2098 |
| STRUGARI | 2307 |
| TAMAȘI | 2885 |
| TĂTĂRĂȘTI | 1857 |
| TRAIAN | 2512 |
| VULTURENI | 1552 |
La asta s-ar adăuga și faptul că Slănic Moldova ar intra sub incidența acestor prevederi, populația fiind sub 10.000 de locuitori
Foto copertă harta/ defelari.ro




