Gestionarea haldei de fosfogips din Bacău — un colos de 16 hectare încărcat cu deșeuri toxice și radioactive — a trecut oficial din sfera urgențelor de mediu în cea a teatrului politic de proximitate. Deși proiectul de ecologizare a fost transferat în sarcina statului prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) încă din 2021, blocajul financiar persistă, fiind acum dublat de o dispută administrativă asupra unei cofinanțări de 20%. În acest context, Mircea Fechet, fost Ministru al Mediului, afișează o indignare (pe Facebook) greu de reconciliat cu propria pasivitate din perioada mandatului său, când pârghiile de finanțare integrală se aflau chiar în pixul domniei sale. Este o formă de ironie arătând că un oficial care a girat ”progresele” doar la nivelul de corespondență ministerială reclamă acum ”greața” în fața unei soluții de deblocare, fie ea și imperfectă.
Factura inacțiunii: între amenzile de la Bruxelles și ”greața” electorală
Discursul liberal, articulat prin vocea lui Mircea Fechet, mizează pe o coardă populistă sensibilă — buzunarul cetățeanului — ignorând însă costul ascuns al inacțiunilor: amenda de 600 de euro pe care se îngrijește statul să o plătească pentru fiecare zi de întârziere a închiderii muntelui de steril. Afirmația lui Fechet, conform căreia ”15 milioane euro îi costă pe băcăuani spălarea imaginii publice a primarului”, omite să precizeze de ce, în calitatea sa de ministru „băcăuan”, nu a reușit să asigure finanțarea de 75 de milioane de euro care să scutească municipalitatea de orice efort. În replică, Lucian Stanciu Viziteu punctează o realitate pe care cifrele o confirmă, dar pe care PNL le evită prin abținerile din Consiliul Local: „Praful toxic, infiltrațiile în sol și expunerea constantă nu sunt lucruri pe care le putem ignora”.
Esența acestui conflict nu este una de principiu legal, ci o oportunitate electorală. Deși Fechet invocă dogma „poluatorul plătește” și Ordonanța 2/2021 pentru a susține că Bacăul nu are nicio obligație, realitatea administrativă arată că statul, prin ministerul condus anterior chiar de el, nu a identificat sursele necesare, lăsând proiectul într-un abandon tehnic. Viziteu subliniază caracterul pragmatic al parteneriatului: ”Chiar responsabilitatea principală este a Guvernului… dacă o condiție este să contribuim și noi, putem să o facem în marja de 20%”. Refuzul liberalilor de a susține acesti demers, dublat de acuzația că primarul vrea să ”îndatoreze băcăuanii”, sună mai degrabă a calcul politic de uzură decât a protecție socială, mai ales când alternativa oferită de PNL în ultimii ani a fost zero absolut în materie de lucrări efective. În final, sub straturile de retorică despre ”patriotism de mediu” și ”băieți deștepți”, rămân cele 16 hectare de fosfogips care, indiferent de cine deține dreptatea politică, continuă să polueze pe banii și sănătatea locuitorilor băcăuani.
Gabriel Pop
