Un bătrân cu o afecțiune severă a inimii a fost salvat de la moarte printr-o intervenție chirurgicală efectuată de o echipă de profesioniști de la Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău. Intervenția a durat patru ore și jumătate, iar pacientul a fost externat după zece zile.
„Este vorba despre un pacient de 87 de ani, din Răchitoasa, care a fost adus la UPU, unde, după ce i s-a pus diagnosticul, a fost acceptat în regim de urgență pe compartimentul nostru. Este un caz mai deosebit, dat fiind diagnosticul de anevrism de aortă abdominală infrarenal, cu un diametru de 11 cm, dar și comorbiditățile prezente, respectiv cardiopatie ischemică și valvulară, precum și stenoză aortică severă. Cu alte cuvinte, exista un risc de deces foarte mare, dacă nu se intervenea”, explică dr. Manole Szasz Bogdan, medicul coordonator al Compartimentului Chirurgie Cardiovasculară.
După o pregătire riguroasă, care a inclus și o informare detaliată a pacientului în privința riscului intraoperator și extraoperator precoce (inclusiv decesul), medicii au intervenit chirurgical, timp de patru ore și jumătate, prin efectuarea rezecției anevrismului și a bypass-ului aorto-biiliac. Din fericire, evoluția post-operatorie a pacientului a fost una foarte bună, ținând cont mai ales de vârsta înaintată a acestuia, bolnavul fiind externat după zece zile, evident, în condiții de siguranță deplină.
Este demn de menționat aportul întregii echipe implicate în realizarea acestei intervenții chirurgicale: dr. Manole Szasz Bogdan, medic coordonator al Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară, dr. Manole Ghenadie, medic specialist, precum și dr. Mardare Oana Gabriela, medic primar ATI, alături de asistenta medicală Radu Aida.
„Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară al Spitalului Județean de Urgență Bacău este o structură medicală esențială pentru întreaga regiune a Moldovei, oferind șanse reale la viață pacienților cu patologii cardiovasculare severe.
În afara Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași, puține unități din România pot prelua astfel de cazuri complexe, iar faptul că aceste intervenții sunt realizate și la Bacău înseamnă acces rapid la tratament și timp câștigat pentru viață.
Rezultatele echipei medicale confirmă importanța acestei secții, care reprezintă astăzi o resursă vitală pentru pacienți din întreaga Moldovă. Felicit echipa și o asigur de sprijinul deplin al conducerii spitalului!” – spune Eec. Ion-Marius Savin, Manager SJU Bacău.








