Puțină lume știe că o lege veche de mai bine de un deceniu, Legea nr. 151/2015, le oferă nu numai firmelor, ci și persoanelor fizice aflate în dificultate financiară posibilitatea de a apela la procedura de insolvență.
Prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice, instituția oferă sprijin celor care au acumulat datorii și nu le mai pot achita. Mai exact, este o procedură la care cetățenii pot apela mai ales în situație de criză, dacă au datorii la bănci sau la alte persoane și nu le pot plăti etc. Instituția la care pot apela în astfel de situții este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

“Până acum au venit la noi puține persoane fizice care să solicite insolvența, dacă au fost zece în total. Cu siguranță numărul lor va crește în perioada de criză, ne așteptăm la mai multe solicitări”, a declarat, pentru Mesagerul de Bacău, Adrian Roșca (foto), comisar șef adjunct la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău.
Care sunt pașii de urmat
Potrivit Autoritțții Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pentru deschiderea procedurii, debitorii trebuie să îndeplinească mai multe condiții, între care notificarea creditorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de depunerea cererii, prezentarea dovezilor privind veniturile și situația profesională, precum și depunerea documentelor fiscale, a cazierului judiciar și fiscal și a raportului de la Biroul de Credit. De asemenea, este necesară prezentarea veniturilor din ultimii 3 ani și estimările pentru următorii 3 ani, iar în unele cazuri, un plan de rambursare.
Legea prevede trei tipuri de proceduri. Procedura pe bază de plan de rambursare se adresează debitorilor cu datorii de cel puțin 60.750 de lei și presupune achitarea a minimum jumătate din datorii în cel mult 5 ani, cu suspendarea executărilor silite și a dobânzilor. Procedura simplificată este destinată persoanelor cu venituri reduse sau fără venituri, cu datorii de până la 40.500 de lei, și poate duce la ștergerea integrală a datoriilor după 3 ani. Procedura judiciară prin lichidare de active se aplică în cazul datoriilor mari, când debitorul nu poate acoperi cel puțin jumătate din acestea, și presupune valorificarea bunurilor, urmată de plăți eșalonate și, la final, ștergerea restului de datorii.

ANPC mai arată că au fost stabilite criterii pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil pentru debitori și familiile acestora, inclusiv actualizarea valorii coșului minim lunar de consum în funcție de inflație, în martie 2026.
Totodată, Comisia de Insolvență la Nivel Central a inițiat demersuri pentru modificarea legislației. Printre propuneri se numără includerea locuinței familiei în categoria bunurilor neurmăribile, în anumite condiții, reducerea pragului minim al datoriilor necesare pentru accesarea procedurii de la 15 la 10 salarii minime brute și obligarea creditorilor să informeze debitorii despre posibilitatea apelării la această procedură.
Operatorii de creditare ar urma să fie obligați să transmită debitorilor, după întârzieri mai mari de 90 de zile la plată, o informare standard privind posibilitatea de a apela la Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC pentru consiliere.





