Organizația Județeană PSD Bacău, condusă, cu bune și rele, de europarlamentarul Dragoș Benea a decis foarte rapid excluderea din partid a primarului Benone Moraru, din Slănic Moldova, după ce procurorii au dispus declanșarea acțiunii penale împotriva lui, pentru luare de mită. Decizia a fost luată „luând act de evoluțiile judiciare din cursul zilei de astăzi”, se arată într-un comunicat al organizației.
Alfel spus, când colegii și-au dat seama că lucrurile sunt grave și pot aduce prejudicii unui partid care tocmai s-a așezat la masa guvernării.

PSD Bacău își reafirmă, totodată, atașamentul față de principiul prezumției de nevinovăție. „Moraru urmează să-și dovedească nevinovăția în instanța de judecată, prin instrumentele puse la dispoziție de lege”, precizează sursa citată.
Să remarcăm că PSD „dezaprobă și se distanțează ferm” de practica fapta primarului de la Slănic Moldova. Formularea este una neobișnuit de fermă pentru un comunicat de partid, mai ales la PSD, care de-a lungul timpului s-a solidarizat cu diverși colegi de partid aflați în aceeași situație.
Reamintim că Benone Moraru, primarul orașului Slănic Moldova, a fost reținut pentru 24 de procurorii DNA care l-au pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
Astăzi, 28 octombrie, acestea va fi prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„În contextul încheierii în cursul anului 2025 a unui contract de prestări servicii în valoare de 1.464.349,43 lei între Primăria orașului Slănic-Moldova și o societate comercială, având ca obiect „Intervenție în primă urgență – Refacere capacitate alimentare cu apă potabilă din dren la nivelul orașului Slănic-Moldova, județul Bacău”, inculpatul Moraru Benone, în calitate de primar, ar fi primit la data de 23 iulie 2026 de la reprezentantul societății respective, cu titlu de mită, suma de 15.000 de euro reprezentând o primă tranșă de bani în legătură cu atribuirea, prelungirea și executarea contractului, în contextul în care o parte dintre lucrările executate fuseseră deja decontate de primărie.
Ulterior, la data de 27 octombrie 2026, inculpatul Moraru Benone a primit de la aceeași persoană suma de 6.000 de euro, reprezentând o altă tranșă de bani în legătură cu derularea contractului respectiv, împrejurare în care procurorii anticorupție au constatat infracțiunea flagrantă”, anunță DNA.
Valentin Bălănescu




