Chef Dorina Burlacu, băcăuanca de Oscar a excelenței culinare, a prezentat în România untul viitorului, cu 70% mai puțin colesterol.
O premieră culinară și academică de nivel european a avut loc zilele trecute în România. Chef Dorina Burlacu a lansat oficial conceptul BUR DOR, o cremă de unt funcțională inovatoare, în cadrul unei serii de evenimente de elită desfășurate la Bacău și Iași.
Produsul aduce în prim-plan neurogastronomia și alimentația inteligentă, propunând o alternativă sănătoasă la untul clasic. BUR DOR este un produs fără gluten, fără lactoză și fără conservanți. Acesta are un profil lipidic echilibrat și conține cu 70% mai puțin colesterol decât untul tradițional. Dincolo de succesul comercial și de validarea din partea comunității științifice internaționale, proiectul BUR DOR are o puternică componentă filantropică orientată către comunitățile din România.
O parte importantă din vânzările acestei creme de unt va fi direcționată direct către finanțarea și susținerea proiectelor sociale dedicate fetelor și femeilor din România care își doresc să urmeze o carieră în domeniul gastronomic, dar nu dispun de resurse financiare sau de oportunități de pornire.
„Noi, femeile, purtăm în noi o energie unică -o forță care creează, transformă și dă viață. Este timpul să ne recunoaștem valoarea. Să avem curaj. Să acționăm”, a transmis Dorina Burlacu în cadrul manifestului său de leadership feminin.
Românca Dorina Burlacu, originară din Brusturoasa, județul Bacău, a devenit una dintre cele mai influente voci ale gastronomiei moderne internaționale, reprezentând oficial delegația Italiei la cel de-al IV-lea Congres Internațional 50+1 desfășurat în Stresa. Evenimentul reunește peste 400 de femei lider din 30 de țări. Specializată în Healthy & Wellness Cuisine, cu o formare de elită la Harvard Medical School și un Master în Culinary Nutrition, Burlacu a lansat recent BUR DOR, o cremă de unt funcțional inovatoare care promite să redefinească standardele nutriției contemporane.
Emoție culturală în Bacău, validare academică la Iași
După prezentări internaționale la Barcelona, Paris și Italia, BUR DOR a fost introdus oficial pentru prima dată în România printr-o serie de evenimente care au unit cultura, știința, emoția, muzica și cercetarea alimentară.
Prima etapă a avut loc la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, într-un context artistic profund emoționant, organizat sub semnul memoriei marelui artist Dorel Baicu.
Evenimentul a reunit personalități culturale, reprezentanți ai presei, invitați din mediul artistic și academic, într-o atmosferă unde gastronomia s-a întâlnit cu muzica și emoția. Un rol important în organizarea acestui moment l-au avut familia Baicu și Pavel Ionescu, promotori ai unui eveniment care a transformat experiența culinară într-un act cultural și senzorial.Seara a fost acompaniată de notele elegante și emoționante ale trio-ului „Flautul Fermecat – Tango con Brio”, creând un dialog unic între muzică, memorie și percepția gustului. În cadrul evenimentului, Chef Dorina Burlacu a prezentat conceptul BUR DOR ca expresie a unei noi direcții culinare europene: o gastronomie construită pe echilibru, emoție, sănătate și neuroștiință senzorială.
A doua etapă majoră a avut loc la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, în cadrul Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, unde s-a desfășurat workshop-ul internațional:„Neurogastronomia și alimentele funcționale: noua frontieră a nutriției și experienței culinare”.
Evenimentul a fost susținut de: prof. univ. dr. Daniel Simeanu – decanul facultății, conf. univ. dr. Mihaela Ivancia – prodecan și moderator al seminarului, șef lucr. dr. Lenuța Fotea – specialist implicat activ în educația gastronomică și cercetarea alimentară. Workshop-ul a reunit studenți, profesori universitari, cercetători, specialiști și numeroși jurnaliști interesați de noul concept de neuro-gastronomie și alimentație funcțională.
Punctul culminant al prezentării de la Iași a fost o degustare neuro-gastronomică inedită: asocierea dintre Parmigiano Reggiano și cafea. Deși alăturarea a părut surprinzătoare inițial, combinarea gustului intens al brânzei cu notele prăjite ale cafelei a fost descrisă de participanți și jurnaliști ca fiind „sofisticată” și „memorabilă”.
„Neurogastronomia nu înseamnă doar gust, ci activarea simultană a memoriei, emoției și percepției multisenzoriale”, a explicat Chef Dorina Burlacu, laureată la Roma a premiului internațional pentru contribuția sa la promovarea gastronomiei ca formă de artă contemporană.

Chef Dorina Burlacu- românca Ambasadoare a Bucătăriei Italiene
Chef Dorina Burlacu este colaboratoare a Fundației Congresului Mondial de Gastronomie Științifică din Barcelona (Science & Cooking World Congress Foundation) și deține titlul de Ambasadoare a Bucătăriei Italiene în cadrul Asociației Bucătarilor Italieni, promovând de peste 30 de ani cultura gastronomică italiană, dialogul intercultural și excelența culinară între Italia și România. Chef Dorina Burlacu este laureată a premiului internațional „Pier Paolo Pasolini – Eccellenza alla Carriera per l’Arte in Cucina”, distincție primită la Roma pentru contribuția sa la promovarea gastronomiei ca formă de cultură, identitate și expresie artistică contemporană.
Ea a uimit italienii cu măiestria și excelența ei în bucătărie și a devenit unicul bucătar chef femeie de origine română care a obținut titlul de profesor cu un Master în Nutriţie Culinară la Accademia di Nutrizione Culinaria din Bologna – Italia.
Născută în mediul rural din județul Bacău, la Brusturoasa, Dorina Burlacu și-a petrecut o mare parte a copilăriei în faimoasa sală de gimnastică de la Onești. Această perioadă i-a definit rigoarea profesională și capacitatea de efort, calități pe care le-a transpus ulterior în cariera de chef.
„Gimnastica m-a pregătit pentru bucătărie. În loc de saltea, aveam focul. În loc de exerciții, rețete. În loc de medalii, gustul reușit. Acolo s-a născut crezul meu: «Eu pot, vreau, pentru că pot»”, spune Dorina.
Tranziția către arta culinară s-a produs în Italia, țară unde a emigrat inițial în cadrul unei excursii și unde a descoperit conexiunea profundă dintre emoție, identitate și gastronomie. Ulterior, determinarea a condus-o spre obținerea titlului de ambasador al bucătăriei italiene în cadrul Asociației Italiene a Bucătarilor.
De la mămăliga din Brusturoasa la Harward și BUR DOR-o poveste cusută cu disciplină, gust și știință
Totul despre ce a însemnat satul natal- Brusturoasa, despre anii copilăriei și cum a ajuns să își transforme visul în realitate prin„Vreau, pentru că pot!”, într-o confesiune-manifest transmisă de Dorina Burlacu:
«M-am născut în Brusturoasa, un sat de munte din Bacău, România- un loc în care diminețile miroseau a lemn ars și a iarbă udă. Acolo, liniștea era înviorată de glasurile oamenilor harnici, de animale și de o viață simplă, dar profundă. Acolo am învățat, fără să știu că învăț.
Pe 23 mai am fost invitată de către Primăria Brusturoasa și de Asociația Izvor de neuitare la o întâlnire cu comunitatea unde am trăit momente intense de Dor între cântece tradiționale ale fetițelor conduse de către profesorul Gheorghe Roșu și marea emoție de a primi o ie cusută -personalizată pentru mine de către Iuliana Tunaru.
Mi-au rămas în suflet imagini care nu se șterg niciodată: sarmalele fierbând încet, cu mirosul lor cald care umplea casa; sacii de făină de porumb din care făceam mămăligă atunci când nu aveam pâine. Era un ritual. O răsturnam pe masă, aurie și vie, și o tăiam cu ața – fierbinte, aburindă, simplă și incredibil de gustoasă.
Și ia bunicii mele, Profira… o păstrez și astăzi. Nu este doar o ie, este o poveste cusută. Astăzi, Liliana, profesoară pensionară și o dragă prietenă, continuă să adune femeile satului la șezători, păstrând vie tradiția iei brusturenilor.
Din toate acestea m-am născut eu: din simplitate, din muncă, din gusturi adevărate și din oameni care au știut să creeze frumusețe din puțin.
Onești-gustul lacrimilor și prețul disciplinei
Copilăria mi-am trăit-o, în mare parte, la Onești, la școala de gimnastică– una dintre cele mai cunoscute din România. Pentru mulți era un vis, iar pentru mine, a fost o luptă.
Îmi amintesc sala rece, ecoul pașilor mici pe podeaua dură și gustul lacrimilor. Nu plângeam pentru că nu puteam, ci pentru că era greu. Regulile erau stricte. Disciplina -absolută. Nu exista „poate”. Exista doar:„Faci!” sau „Nu ești suficient de bună!”.
Am câștigat câteva medalii. Puține. Dar fiecare a fost plătită cu o parte din copilăria mea. Astăzi înțeleg: acolo s-a construit ceea ce sunt. Disciplina. Rigoarea. Dorința de a deveni mai bună. Acolo s-a născut crezul meu: „Eu pot, vreau, pentru că pot.”
Când mă întorceam acasă, în Brusturoasa, viața era diferită, dar la fel de intensă. Părinții mei aveau o pensiune agroturistică, unde munca făcea parte din viața de zi cu zi. Toată lumea muncea. Tatăl meu spunea mereu: „Ce am, nu mi se dă din cer.” Nu era o vorbă. Era realitatea noastră.
Am plecat din acea casă cu o moștenire neprețuită: credința că nimic nu vine fără efort și că disciplina nu te limitează -te construiește.
Italia: când mâncarea devine emoție
Ani mai târziu, am ajuns în Italia. Inițial, într-o simplă excursie. În fața tabloului „Primavera” de Botticelli, am simțit că lumea este mai mare, mai profundă, mai plină de sens decât crezusem.
Dar momentul care m-a schimbat cu adevărat a fost altul: o farfurie de tagliatelle con ragù. Prima înghițitură nu a fost doar gust, a fost o revelație: textura vie a pastei, intensitatea sosului — un fulger de emoție. Atunci am știut: nu vreau doar să mănânc. Vreau să creez emoția aceasta.
Gimnastica m-a pregătit pentru bucătărie. În loc de saltea, aveam focul. În loc de exerciții- rețete. În loc de medalii- gustul reușit.
Am intrat în bucătărie prin muncă, cursuri și sacrificii. Am învățat de la fiecare chef, de la fiecare greșeală. Veneam acasă obosită, dar în mintea mea era o voce constantă: „Dorina, nu abandona!”
Știința din spatele gustului
Anii au trecut între efort, eșecuri și mici victorii. Astăzi știu: mâncarea nu este doar hrană. Este știință. Emoție. Memorie. Identitate.
M-am specializat în Healthy & Wellness Cuisine, cu un Master în Culinary Nutrition și formare la Harvard Medical School. Aici îmbin gastronomia cu știința, dezvoltând un stil culinar bazat pe nutriție funcțională, neurogastronomie și echilibru alimentar.
În timp, am devenit ambasador al bucătăriei italiene în cadrul Asociației Italiene a Bucătarilor. Eu, o fată dintr-un sat de munte din România.
Din această viziune s-a născut BUR DOR- o cremă de unt funcțional inovatoare, concepută ca o nouă categorie în gastronomia modernă.
„Vreau, pentru că pot!”
Astăzi, particip constant la congrese de prestigiu precum Science & Cooking World Congress și la evenimente internaționale din Paris, Bologna și Stresa. Am avut onoarea de a fi prima româncă participantă, cu delegația Italiei, la cel de-al IV-lea Congres Internațional 50+1 în Stresa, o întâlnire care reunește peste 400 de femei lider din 30 de țări.
Dar, pentru mine, cel mai important lucru nu este doar produsul sau recunoașterea internațională.
Am văzut oameni care aveau potențial, dar nu aveau șanse. De aceea, o parte din vânzările BUR DOR va susține proiecte sociale dedicate fetelor și femeilor din România care își doresc un drum în bucătărie. Pentru că știu cum este să vrei… și să nu ai de unde începe.
Indiferent cât de departe ajung, o parte din mine rămâne acolo, în Brusturoasa.
Noi, femeile, purtăm în noi o energie unică- o forță care creează, transformă și dă viață. Dar de prea multe ori ne oprim singure. Este timpul să ne recunoaștem valoarea. Să avem curaj. Să acționăm.
Pentru că dacă o fată plecată dintr-un sat de munte din Bacău a putut să schimbe rețeta propriului destin, și tu poți. Totul începe cu un singur pas și cu acel crez interior: „Vreau, pentru că pot!” »















