Astăzi, județul Bacău se află sub semnul Sâmbetei Mari, acea zi de reculegere și tăcere adâncă în care satele de pe văile Trotușului, Bistriței și Siretului au finalizat ultimele pregătiri. În regiunea noastră, această zi este un prag temporal fascinant, unde spiritualitatea bizantină întâlnește arhaismul moldovenesc într-un efort colectiv de purificare și așteptare.
Ultimele pregătiri: Între cuptorul cu lemne și coșul pascal
În timp ce în orașul Bacău gospodinele pun ultimele tușe pe masă de sărbătoare, în comunitățile rurale cuptoarele încă duduie. Sâmbăta Mare este ziua în care se coace pască — acea pâine rituală, rotundă ca scutecele pruncului sau pătrată ca mormântul Domnului. Aroma de cozonac proaspăt se ridică din curți, amestecându-se cu sunetul clopotelor de la mănăstirile Bogdana sau Cașin, care vestesc finalul Săptămânii Patimilor.
Chiar în acest moment, se pregătesc coșurile ce vor fi duse la sfințit la miezul nopții. Un coș autentic băcăuan nu este complet fără mielul fript, drobul cu mult verdeț, zahărul, sarea și usturoiul verde. Sarea sfințită va fi păstrată cu grijă peste an, fiind considerată un leac prețios pentru animalele din gospodărie.
Rugul de la Poiana Sărată: O coloană de foc pregătită să urce la cer
Dacă am trecut acum prin comuna Oituz, i-am găsi pe flăcăii din satul Poiana Sărată dând ultimele retușuri rugului uriaș din curtea bisericii. Este un obicei unic în județ: tinerii au cărat bușteni cu căruțele pe toate activitățile, clădind o stivă care adesea depășește înălțimea gardurilor.
În doar câteva ore, cu puțin timp înainte ca preotul să iasă cu lumina Învierii, acest rug va fi aprins. Este focul purificării, o tradiție ai cărei inițiatori s-au pierdut în negura timpului, dar care rămâne neclintită. Localnicii povestesc cu mândrie despre anii în care flacăra a fost înaltă cât turla bisericii, arzând neîntrerupt timp de trei zile.
Drumul spre Înviere și ritualul „Apei Neîncepute”
Peste puțin timp, liniștea Sâmbetei va fi spartă de chemarea clopotelor. Băcăuanii se vor îndrepta spre biserici cu o lume nouă, gata să primească „Lumina Sfântă”. Întoarcerea acasă va fi marcată de ritualul înconjurării locuinței cu luminarea aprinsă, pentru ao proteja de rele, și de semnul crucii făcut cu fum deasupra pragului ușii.
Mâine dimineață, înainte de prima masă în familie, se va respecta un alt obicei drag această zonă: spălarea feței cu apă dintr-o cană în care s-au pus un ban de argint și un ou roșu. Banul pentru a fi „curat și bogat”, oul roșu pentru a fi „rumen în obraji” tot anul.
Un timp al comuniunii și al memoriei
Deși ne aflăm în plină pregătire pentru bucurie, Sâmbăta Mare păstrează și ecoul ritualurilor de joi, când s-au cinstit strămoșii. Cojile ouălor vopsite sunt strânse deja cu grijă pentru a fi date mâine apelor curgătoare, vestind astfel „Blajinilor” că a sosit Paștele.
În sate precum Stănișești, Vultureni sau Oncești, copiii se pregătesc deja pentru concursul de ciocnit ouă, unde ierarhia este strictă: duminică se ciocnește doar „cap în cap”.
Bacăul se află, așadar, într-un moment de liniște sacră. Între rugurile care așteaptă scânteia la Oituz și liniștea bisericilor de pe Siret, județul trăiește credința prin fapte simple și ritualuri străvechi. Sâmbăta Mare se apropie de final, lăsând loc celei mai mari minuni a creștinătății: Învierea.
