Excelența în educație atinge noi culmi internaționale. România a obținut trei medalii de aur și două de argint la cea de-a 19-a ediție a Olimpiadei Internațională de Astronomie și Astrofizică (IOAA) desfășurată în perioada 25 septembrie – 5 octombrie la Hanoi, în Vietnam. Printre laureații absoluți ai lumii se numără și Alexandru-Ioan Jicu, elev al Colegiului Național Gheorghe Vrănceanu Bacău. Elevul băcăuan a cucerit Medalia de Aur și a înregistrat cel mai bun rezultat al lotului României, confirmându-și statutul de lider al acestei generații de aur. Competitia a fost una extrem de strânsă, reunind 315 concurenți din 64 de țări,…
Autor: Craciun Florin
„Să fim buni cu cei care nu își pot cere drepturile” -acesta este apelul lansat astăzi, 4 octombrie, de Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Bacău, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Polițiștii băcăuani ne reamintesc că o societate cu adevărat civilizată se recunoaște prin compasiunea cotidiană față de necuvântătoare, transformând respectul și grija într-o responsabilitate asumată în fiecare zi, nu doar o dată pe an. „Această zi este un bun prilej să ne amintim că grija față de animale nu trebuie să se limiteze la o singură zi pe an. Ea trebuie să fie o responsabilitate pe care…
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești au fost solicitați să intervină în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Mănăstirea Cașin, comuna Mănăstirea Cașin. La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență forțe și mijloace de intervenție semnificative, fiind alocate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta cu violență la nivelul acoperișului casei și al anexelor. În urma evenimentului, au fost înregistrate pagube materiale importante: a ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, precum…
Pentru a opri avariile repetate care lasă periodic orașul fără apă, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a prezentat soluțiile tehnice pentru modernizarea radicală a infrastructurii de utilități. Strategia anunțată de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu include bugetarea unui studiu de prefezabilitate pentru captări din râurile Siret sau Bistrița, măsuri hidrotehnice pentru puțurile de la Gherăiești și înlocuirea accelerată a magistralelor vechi de 50 de ani, care în prezent pierd 60% din apa pompată în oraș. Principala țintă a nemulțumirilor administrative este managementul defectuos al crizei și lipsa de transparență în comunicarea riscurilor. Edilul a solicitat oficial înlăturarea din funcție a…
Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, secție a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, își deschide larg porțile în perioada 4 – 10 octombrie 2026 pentru a celebra Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic. Ediția din acest an se desfășoară sub tema „Revoluția rachetelor spațiale”, un concept care pune reflectorul pe transformarea rapidă a zborurilor orbitale prin intermediul tehnologiilor reutilizabile și al companiilor private. Pentru a marca acest eveniment global stabilit de ONU, Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacău a pregătit un program special dedicat publicului larg, oferind acces gratuit la o serie de proiecții cinematografice de excepție în prima sală a…
Polițiștii și jandarmii băcăuani au desfășurat o acțiune integrată în municipiul Bacău, scopul principal fiind creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor și menținerea unui climat stabil de ordine publică atât în incinta, cât și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar. Acțiunea a vizat combaterea actelor de violență și a comportamentelor de risc în rândul tinerilor, precum și verificarea modului în care este respectată legislația privind paza obiectivelor. În cadrul activităților specifice, echipele mixte au organizat 6 sesiuni educativ-preventive, care au reunit aproximativ 150 de elevi și cadre didactice. Subiectele abordate în cadrul dezbaterilor au inclus teme de maximă…
În cadrul unei activități desfășurate la Bazinul de înot din Bacău, echipele ISUJ Bacău – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău le-au prezentat celor prezenți modul de utilizare a defibrilatoarelor automate și au explicat pașii care trebuie urmați în cazul unui stop cardiorespirator. Defibrilatoarele au fost amplasate în spații publice din municipiul Bacău de către Primăria Municipiului Bacău, pentru a putea fi utilizate rapid în situații de urgență. Salvatorii de la ISU Bacău au subliniat importanța vitală a unei intervenții rapide a martorilor până la sosirea echipajelor specializate, deoarece a ști să ajuți poate însemna o șansă în…
În ultimele zile ale lunii septembrie și începutul lunii octombrie, dispeceratul Poliției Locale Bacău a înregistrat un flux semnificativ de apeluri din partea locuitorilor, majoritatea reclamațiilor fiind legate de indisciplina în trafic și parcările abuzive. Din totalul de 99 de sesizări primite în această perioadă prin serviciul „Telefonul Cetățeanului”, aproximativ 65% au vizat autovehicule oprite sau parcate neregulamentar, precum și situații în care accesul în curți, pe trotuare sau pe drumurile publice era îngreunat ori complet blocat. Restul apelurilor telefonice au semnalat o gamă diversă de probleme comunitare. Printre acestea s-au numărat tulburarea liniștii publice, conflicte spontane între persoane, acte…
Peste 100 de chirurgi, ortopezi și specialiști în pediatrie din România, Franța, Austria și Republica Moldova vor fi prezenți la Bacău, între 7 și 10 octombrie, la prima ediție a „Zilelor Chirurgiei Pediatrice Băcăuane”. Evenimentul, organizat de Spitalul Județean de Urgență Bacău (SJU) în parteneriat cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Skłodowska Curie” și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, reprezintă o mobilizare de amploare a comunității medicale, aducând laolaltă zeci de profesioniști și 18 lectori internaționali pentru un maraton de conferințe, workshopuri practice și operații transmise în direct. Timp de patru zile, manifestarea științifică…
Aniversarea Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău a devenit centrul unei controverse majore, după ce autoritățile locale au decis anularea conferinței susținute de actorul și eseistul Dan Puric, programată inițial pentru data de 6 octombrie 2026. Evenimentul, la care urma să participe și Grupul Psaltic „TRONOS” al Patriarhiei Române, a fost anulat ca urmare a presiunilor publice și a unei petiții lansate de reprezentanți ai tinerei generații. În replică, Dan Puric a postat pe pagina de Facebook Dan Puric Oficial o scrisoare deschisă extrem de acidă și încărcată de ironie la adresa deciziei administrative și a curentelor ideologice actuale. Artistul…










