Carnetele de muncă au fost, până în 2011, documentele oficiale care atesta vechimea, funcția și salariul unui angajat în România. Multe dintre acestea se află încă în custodia ITM-urilor din țară, nerevendicate de titulari. “Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău deține, la începutul acestui an, circa 14.404 carnete de muncă neridicate de către posesorii lor. Pentru comparație, la data de 01.01.2011 când a fost abrogată legea referitoare la carnetele de muncă dețineam în arhivă aproximativ 20.000 de astfel de documente. În ultimii ani dinamica eliberării acestor documente a fost de câteva sute pe an”, precizează Dan Buftea, purtător de cuvânt al…
Autor: Craciun Florin
Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău găzduiește vineri, 3 aprilie 2026, de la ora 19,00, evenimentul caritabil „Împreună pentru Matei”. Concertul caritabil va fi susținut de invitați de excepție: Paula Seling, Marcel Pavel și Corala TRONOS a Patriarhiei Române. Evenimentul este dedicat susținerii cazului lui Matei Chirica, absolvent al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” – promoția 2025, care, în urma unui accident survenit spre finalul anului școlar 2024-2025, a rămas imobilizat, diagnosticul primit în urma intervențiilor chirurgicale efectuate la Iași și București fiind leziune completă a măduvei spinării toracice, nivel T11, Frankel A (paraplegie completă). În prezent Matei se află la «Institut Guttman – Neurorehabilitation Hospital» (Institutul Guttman –…


