Autor: Craciun Florin

Video/ASFANU a obținut premiul II la Gala Societății Civile. Familiile numeroase din Neamț și Bacău, reprezentate la București

Asociația Familiilor Numeroase (ASFANU) a obținut premiul al II-lea la Gala Societății Civile, la categoria „Apărarea drepturilor individuale și colective”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Național din București, iar premiul a fost înmânat de jurnalistul Alex Dima. Distincția vine pentru activitatea organizației în sprijinul familiilor cu trei sau mai mulți copii și pentru demersurile prin care acestea sunt reprezentate în relația cu autoritățile. La gala de la București au participat și reprezentante ASFANU din Moldova. Bacăul a fost reprezentat de Ramona Ciofu, voluntar ASFANU Bacău, iar Neamțul de Georgiana Dumitru și Ioana Ștefan, voluntare ASFANU Neamț. „Acest premiu este…

Citeste mai mult
Coloane militare pe drumul Bacău – Piatra-Neamț, în 6 și 7 octombrie. Ce trebuie să știe șoferii băcăuani

Șoferii băcăuani care circulă spre Piatra-Neamț în zilele de 6 și 7 octombrie vor întâlni pe traseu coloane de tehnică militară. Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski” se deplasează cu tehnica și echipamentele din dotare pe ruta Piatra-Neamț – Bacău și retur, dar și în zonele din apropierea municipiului Piatra-Neamț. Deplasarea face parte din exercițiile de instruire planificate și organizate pe timp de pace, pe teritoriul național, de Ministerul Apărării Naționale. Participanții la trafic sunt rugați să circule cu prudență în zona coloanelor și să respecte indicațiile însoțitorilor. Denisa Popa Foto/Ilustrativ

Citeste mai mult
Tragedie la Pârjol: un muncitor fost îngropat de viu sub un mal de pământ

O intervenție contracronometru a pompierilor băcăuani s-a încheiat tragic în localitatea Pustiana din comuna Pârjol, unde un bărbat în vârstă de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el în timp ce efectua lucrări de săpături. La fața locului au fost mobilizate imediat forțe impresionante din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, salvatorii acționând cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un camion dotat cu echipament specializat pentru stabilizarea malurilor de la Detașamentul de Pompieri Moinești, precum și o autospecială de descarcerare de la Garda de Intervenție…

Citeste mai mult
Patru infracțiuni dintr-o lovitură: a furat o mașină, s-a îmbătat, a făcut accident și a băgat un om în spital

Un tânăr de 19 ani din județul Bacău a reușit “performanța” să comită nu mai puțin de patru infracțiuni în aceeași noapte. După o cursă nebunească încheiată într-un gard, soldată cu rănirea unui pasager, magistrații au dispus împotriva lui măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Evenimentul a avut loc în noaptea de 5 octombrie, în jurul orei 01:00, când polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Buhoci, pe DN2F. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Tamași, ar fi…

Citeste mai mult
Peste 300.000 de pelerini sunt așteptați la Iași de Sfânta Parascheva. Jandarmeria anunță măsuri stricte de siguranță și un culoar unic de acces

Autoritățile au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru cel mai mare pelerinaj religios din România. În perioada 08 – 15 octombrie 2026, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), va asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, cu ocazia pelerinajului la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Organizatorii estimează o prezență record de aproximativ 300.000 de persoane pe parcursul celor opt zile. Reprezentanții Jandarmeriei Române atrag atenția că perioada de vârf va fi la mijlocul săptămânii viitoare: „Perioada de afluență maximă a pelerinilor va fi…

Citeste mai mult
Bacău, 618 ani de istorie! Imagini de colecție și file de poveste la zi de sărbătoare (Foto/Video)

Municipiul Bacău îmbracă astăzi straie de sărbătoare și celebrează 618 ani de istorie și continuitate, marcând mai bine de șase secole de la prima sa atestare documentară oficială. Pe 6 octombrie 1408, domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, emitea hrisovul care consfințea importanța strategică și comercială a vechiului târg de vamă, punând temelia unei comunități puternice care își poartă cu mândrie identitatea culturală în inima Moldovei. În urmă cu 618 ani, pe 6 octombrie 1408, Bacăul era pentru prima oară menționat în documentele vremii prin Hrisovul emis de domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun prin care atesta că Bacăul era un târg…

Citeste mai mult
Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea cancerului pulmonar în regiunea Nord-Est

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși va funcționa ca centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar în perioada 2026–2029, în urma unui parteneriat cu Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din București. Activitățile fac parte din proiectul de anvergură națională „Screeningul cancerului pulmonar – Programul național de detectare precoce” (Cod SMIS 346295), finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+) în cadrul Programului Sănătate. Proiectul național beneficiază de un buget total de peste 82 de milioane de lei și își propune la nivel de rețea informarea a peste 27.000 de persoane și testarea efectivă a cel puțin 21.000 de…

Citeste mai mult
Imagini înainte și după: Nouă locații din Bacău și-au schimbat radical aspectul după vizita Poliției Locale

Aspectul vizual și ambiental al clădirilor din municipiul Bacău continuă să se îmbunătățească în urma unei serii de acțiuni axate pe prevenție și consiliere, derulate de. Poliția Locală a Municipiului Bacău. În ultimele două luni, nouă societăți comerciale au remediat integral deficiențele constatate la fațadele spațiilor în care își desfășoară activitatea, conformându-se solicitărilor autorităților fără a fi necesară aplicarea unor amenzi. Verificările au fost efectuate de polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal. În toate cele nouă cazuri identificate cu probleme, operatorii economici au primit înștiințări prin care li s-au adus la cunoștință măsurile necesare pentru…

Citeste mai mult
Video/Cișmele pentru animalele de companie în parcurile din Bacău și la Insula de Agrement

Primăria Municipiului Bacău vine în sprijinul iubitorilor de animale și anunță punerea în funcțiune a opt cișmele stradale dedicate exclusiv hidratării animalelor de companie. Inițiativa vizează îmbunătățirea confortului patrupezilor în timpul plimbărilor zilnice și promovarea unui mediu urban prietenos cu animalele. Cele opt dispozitive de hidratare au fost amplasate în cele mai frecventate zone verzi și spații de recreere din oraș, asigurând o acoperire optimă pentru comunitățile de proprietari de animale din toate cartierele. Unde găsiți noile cișmele pentru animale: -Zona Centrală: Parcul Catedralei și Parcul Trandafirilor -Zona de Nord: Parcul Nord -Zona de Sud: Parcul Făgăraș -Zone de Agrement…

Citeste mai mult
Pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei primesc până la 500 de lei în decembrie

Pensionarii cu venituri lunare de până la 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de stat, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 23 din 2 aprilie 2026. Măsura se aplică pensionarilor cu domiciliul în România, din sistemul public de pensii și din sistemul pensiilor militare de stat, precum și persoanelor care beneficiază de indemnizație socială pentru pensionari. Ajutorul va fi acordat în funcție de veniturile lunare din pensii din noiembrie 2026: -500 de lei pentru venituri de până la 1.500 de lei inclusiv; -400 de lei pentru venituri între 1.501 și 2.000 de…

Citeste mai mult