Bucuria pură din ochii a cinci copii crescuți de bunici în comuna Stănișești și zâmbetele lor uimite în fața unei surprize de proporții au transformat o zi obișnuită într-o amintire pentru o viață, după ce jandarmii băcăuani le-au îndeplinit visul secret de a avea propriile animăluțe.

Într-un gest de profundă umanitate și fără a aștepta o ocazie specială în calendar, cadrele Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Ștefan cel Mare” Bacău au revenit în mijlocul acestei familii nu doar cu mobilier, alimente și bunuri necesare casei, ci mai ales cu timpul, atenția și promisiunea fermă că nu au fost uitați.

Vizita nu a fost marcată de un protocol oficial, ci de promisiunea tacită de a păstra legătura strânsă creată în timp între jandarmii băcăuani și această familie greu încercată. Dorința celor mici de a avea grijă de câteva animăluțe, mărturisită la întâlnirile precedente, le-a rămas în suflet jandarmilor, care s-au mobilizat în afara orelor de program pentru a pregăti momentul în cel mai mare secret.

Pe lângă căprițele aduse în bătătură, jandarmii au asigurat și un sprijin material consistent pentru a spori confortul gospodăriei, oferind piese de mobilier, alimente și alte lucruri de strictă necesitate.
Reacția copiilor în clipa în care au descoperit surpriza a răsplătit pe deplin tot efortul depus.

„Pentru noi, nu a fost doar o vizită și nici doar un gest de sprijin. A fost încă o ocazie de a le transmite că sunt importanți, că sunt ascultați și că, atunci când comunitatea se implică, lucrurile simple pot deveni amintiri care rămân. Uneori, cel mai frumos cadou nu este ceea ce oferi, ci sentimentul pe care îl lași în urmă”, a subliniat cpt. Alexandra Dănculea, șef Serviciu Logistic- Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău.
Video/ Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Ștefan cel Mare” Bacău




