În perioada 7–16 septembrie 2026, Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău a gestionat tranzitarea a 2.880 de pelerini hasidici aflați în drum spre Uman, Ucraina, pentru celebrarea Rosh Hashanah. Cei aproape 3.000 de credincioși au sosit și au plecat prin intermediul zborurilor charter operate de companii internaționale.

Pe parcursul celor zece zile, au fost operate în total 16 zboruri de către companiile aeriene Electra Airways, Neos, Arkia și EL AL Israel Airlines. Toate cursele s-au desfășurat conform programului stabilit, fără să se înregistreze niciun incident, garantând pasagerilor condiții de deplină siguranță și securitate.

Conducerea aeroportului a transmis mulțumiri speciale domnului Kobi Rosh, ministru și consul în cadrul Ambasadei Statului Israel la Viena, și echipei sale pentru cooperarea strânsă.
De asemenea, succesul operațiunii a fost asigurat de sprijinul acordat de Consiliul Județean Bacău, Primăria Municipiului Bacău și o rețea extinsă de structuri partenere, printre care Prefectura Județului Bacău, SRI, IPJ, Jandarmeria, ISU, Poliția de Frontieră, ROMATSA, serviciile vamale și medicale, alături de echipa administrativă a aeroportului.

”Mulțumim speciale domnului Kobi Rosh, ministru și consul în cadrul Ambasadei Statului Israel la Viena și echipei domniei sale, pentru implicare și buna colaborare.
Mulțumim Consiliului Județean Bacău și Primăriei Municipiului Bacău pentru sprijin și reprezentanților Instituției Prefectului – Județul Bacău, Serviciului Român de Informații, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, Jandarmeriei Bacău, ISU Bacău, Poliției Locale, Poliției de Frontieră, Poliției Transporturi, Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Bacău, Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, ROMATSA, echipei administrative și operaționale a Aeroportului Internațional Bacău, precum și tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea în cele mai bune condiții a acestei misiuni.
Profesionalismul, responsabilitatea și cooperarea tuturor celor implicați au făcut posibilă gestionarea eficientă a unui flux important de pasageri și operarea în siguranță a tuturor zborurilor programate”, a transmis conducerea Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău.
Această misiune de amploare a fost posibilă datorită experienței acumulate în anii precedenți, când aeroportul a gestionat fluxuri similare mari de pasageri, dar și printr-o coordonare exemplară între instituții.
Video/ Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.




