Asociația Familiilor Numeroase (ASFANU) a obținut premiul al II-lea la Gala Societății Civile, la categoria „Apărarea drepturilor individuale și colective”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Național din București, iar premiul a fost înmânat de jurnalistul Alex Dima.

Distincția vine pentru activitatea organizației în sprijinul familiilor cu trei sau mai mulți copii și pentru demersurile prin care acestea sunt reprezentate în relația cu autoritățile.
La gala de la București au participat și reprezentante ASFANU din Moldova. Bacăul a fost reprezentat de Ramona Ciofu, voluntar ASFANU Bacău, iar Neamțul de Georgiana Dumitru și Ioana Ștefan, voluntare ASFANU Neamț.
„Acest premiu este o mare bucurie pentru noi, dar și o confirmare că munca voluntarilor și a familiilor care s-au implicat în ASFANU contează. Pentru mine, faptul că am putut reprezenta Bacăul la București a fost o onoare. Îmi doresc ca această recunoaștere să ne dea și mai multă energie pentru ceea ce vrem să construim acasă, în comunitatea noastră”, spune Ramona Ciofu, voluntar ASFANU Bacău.

Unul dintre proiectele pentru care ASFANU încearcă să obțină sprijinul autorităților locale este Cardul Familiilor Numeroase. Acesta ar urma să ofere familiilor cu minimum trei copii acces la reduceri și facilități pentru servicii și activități culturale, sportive sau de agrement.
Organizația susține că un astfel de sistem funcționează deja în mai multe state europene. În Polonia, de exemplu, Karta Dużej Rodziny a fost introdusă printr-o lege adoptată în 2014, iar familiile cu cel puțin trei copii pot beneficia de reduceri la transport, cultură, sport și alte servicii. În 2025, programul avea aproape 15 000 de parteneri și aproximativ 38 500 de locații participante.
„Putem să învățăm din ceea ce funcționează deja în alte țări europene și să adaptăm aceste modele la comunitățile noastre. Important este să existe voință, dialog și colaborare între familii, societatea civilă, administrația locală și mediul privat”, transmite Irina Granzulea, președintele ASFANU.
ASFANU este membră a European Large Families Confederation (ELFAC) din 2020, iar din 2024 face parte din board-ul organizației europene. Prin această colaborare, reprezentanții asociației au acces la experiența altor organizații care lucrează pentru familiile numeroase și la modele de politici publice aplicate în alte țări.
„Faptul că suntem conectați la organizații europene ne ajută să vedem că sprijinul acordat familiilor numeroase poate fi construit prin politici publice concrete. În țări precum Polonia, Ungaria sau Spania există mecanisme care funcționează de ani de zile. Credem că și România poate construi soluții adaptate propriilor comunități”, explică Mihaela Mosora, vicepreședintele ASFANU.

În România există deja un astfel de model la Brașov. În 2025, prin HCL nr. 978/2025, a fost adoptat Programul multianual pentru susținerea familiilor numeroase și Certificatul Familiei Numeroase. Potrivit ASFANU, peste 1500 de familii au acces la facilități pentru servicii publice de cultură, sport și agrement.
Demersuri pentru un program similar au fost inițiate și în Bacău, Cluj Napoca, București și Piatra Neamț.
„Ne dorim să continuăm colaborarea foarte bună pe care am început-o cu autoritățile locale și să vedem împreună cum putem transforma ideea Cardului Familiilor Numeroase într-un proiect concret pentru Bacău. Nu venim doar cu o solicitare, ci cu exemple, experiență și disponibilitatea de a construi împreună o soluție care să funcționeze pentru comunitatea noastră”, spune Ramona Ciofu, voluntar ASFANU Bacău.
Și reprezentanții ASFANU Neamț speră ca proiectul discutat la Piatra Neamț să ajungă să fie pus în practică.
“Ne bucurăm că și familiile numeroase din județul Neamț au fost reprezentate, alături de București, Brașov și Bacău, la Gala Societății Civile. Pentru noi, acest premiu este recunoașterea faptului că familiile numeroase încep să fie văzute și apreciate la justa lor valoare.
Dincolo de bucuria premiului, ne dorim ca demersurile pe care le-am început la Piatra-Neamț să se concretizeze pentru familiile numeroase din județul Neamț și promisiunile făcute de autoritățile locale să fie transpuse în măsuri concrete. Sperăm să implementăm proiectul cât mai curând, astfel încât familiile numeroase din Neamț să poată beneficia de acces mai facil la obiectivele culturale, sportive și de agrement din județ.
Credem că un astfel de card nu este doar despre facilități financiare, ci este o formă de apreciere și recunoaștere a faptului că familiile numeroase sunt o parte importantă a comunității noastre. Ne dorim ca, în curând, să putem spune că s-a făcut, nu doar că se va face.” Georgiana Dumitru, coordonator comunitate ASFANU Neamț.
Denisa POPA




