Peste 1.200 de firme din Bacău au solicitat avize de muncă pentru cetățeni străini în primele opt luni ale anului 2026, județul înregistrând un val important de angajați proveniți din state asiatice precum Nepal, Sri Lanka, Bangladesh, Pakistan, India, China și Vietnam.
Din totalul de 3.332 de persoane aflate în evidențele Serviciului pentru Imigrări al Județului Bacău, o majoritate covârșitoare de 2.717 sunt cetățeni din state terțe, sosiți pe teritoriul național în principal pentru încadrarea în muncă și detașare.
Această dinamică accentuată a pieței locale a forței de muncă a atras și intensificarea verificărilor operative, polițiștii de imigrări desfășurând 52 de acțiuni preventive în urma cărora au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.600 de lei.

Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Bacău au publicat bilanțul activităților desfășurate în primele opt luni ale anului 2026. Conform datelor oficiale, monitorizarea legalității șederii cetățenilor străini și combaterea muncii nedeclarate au rămas prioritățile principale ale structurii, județul înregistrând în evidențe un număr total de 3.332 de persoane din afara și din interiorul Uniunii Europene.
Din totalul cetățenilor aflați în evidențe, 2.717 provin din state terțe. Cele mai mari comunități de străini sosite în Bacău sunt originare din Nepal, Sri Lanka, R.P. Bangladesh, Pakistan, Republica Moldova, India, Turcia, China, Siria și Vietnam.
De asemenea, în județ sunt înregistrați 615 cetățeni din Uniunea Europeană (UE), Spațiul Economic European (SEE) și Elveția, majoritatea provenind din Italia, Germania, Spania, Franța și Grecia. Principalele motive pentru care aceștia și-au stabilit reședința în județul Bacău sunt angajarea în muncă, studiile, reîntregirea familiei sau stabilirea permanentă a domiciliului.

Dinamica pieței muncii se reflectă direct în activitatea instituției. În perioada de referință, polițiștii de imigrări au înregistrat 1.295 de cereri de avize de angajare sau detașare depuse de companiile locale pentru cetățeni străini. De asemenea, au fost procesate 16 invitații și 10 cereri de admisie pentru reîntregirea familiei.
Ca urmare a aprobării dreptului de ședere, autoritățile au emis 1.023 de permise de ședere temporară și 37 de permise pe termen lung pentru cetățeni din state terțe, alături de 86 de certificate de înregistrare și cărți de rezidență permanentă pentru cetățeni din spațiul comunitar.
Pe linia combaterii șederii ilegale, Serviciul pentru Imigrări Bacău a organizat 52 de acțiuni și controale preventive, atât cu forțe proprii, cât și în colaborare cu alte instituții de aplicare a legii. În cadrul acestor verificări, au fost controlați 38 de agenți economici angajatori.

Măsurile operative au dus la depistarea a 25 de cetățeni străini în situații ilegale sau care nu mai îndeplineau condițiile stabilite de legislație. Pentru opt dintre aceștia au fost emise documente administrative de părăsire a României, iar în cazul a patru persoane au fost instituite măsuri de interzicere a intrării pe teritoriul statelor membre UE, SEE și Elveției.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 13.600 de lei. Toate verificările din teren s-au efectuat cu sprijinul aplicației digitale eDAC, instrument ce permite scanarea și verificarea în timp real a documentelor de identitate.
Foto/ Inspectoratul General pentru Imigrari




