Pentru mulți copii din mediul rural, problemele emoționale rămân adesea nevăzute și nespuse. Lipsa accesului la servicii de consiliere psihologică face ca anxietatea, conflictele din familie sau dificultățile de adaptare la școală să fie trăite în tăcere.
În ultimele șase luni, proiectul „Psiholog la sat: Sprijin emoțional pentru tinerii din Stănișești, Motoșeni și Dealu Morii”, implementat de Fundația de Sprijin Comunitar, a adus sprijinul psihologic mai aproape de adolescenți, părinți și profesori din aceste comunități.
Prin ateliere de dezvoltare personală, sesiuni de consiliere de grup și întâlniri individuale cu psihologul, tinerii au avut ocazia să vorbească deschis despre emoțiile lor, să învețe cum să gestioneze stresul, conflictele sau presiunea școlii și să își dezvolte încrederea în sine. Un sprijin special a fost oferit elevilor de clasa a VIII-a, care au participat la sesiuni dedicate gestionării emoțiilor și stresului legat de examene.
Proiectul a implicat și părinții, prin întâlniri de tip „Școala părinților”, precum și cadrele didactice, care au participat la sesiuni de formare pentru a înțelege mai bine dificultățile emoționale ale elevilor. Activitățile dedicate adulților au fost realizate în colaborare cu specialiști ai Academia Clar.
În total, 124 de adolescenți au participat la atelierele de dezvoltare personală, 50 au fost evaluați psiho-emoțional, iar zeci de părinți și profesori s-au implicat în activitățile proiectului.
”Dincolo de cifre, însă, rămâne poate cel mai important rezultat: mai mulți copii care au avut curajul să vorbească despre ce simt și care au descoperit că nu sunt singuri. În comunitățile rurale, uneori un simplu spațiu de ascultare poate face o diferență uriașă”, ne a declarant Ionuț Chiriță, director tehnic la FSC Bacău.
Gabriel POP





