Vigilența unui jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobila „Alexandru cel Bun” Bacău, aflat în timpul liber, a dus astăzi, miercuri, 29 iulie, la prinderea în flagrant a unei persoane care deținea substanțe psihoactive.
Incidentul a avut loc în jurul orei 14,25, pe strada Panselelor din municipiul Bacău. Jandarmul a observat doi bărbați care manifestau un comportament suspect, specific consumatorilor de substanțe interzise. Fără să ezite, acesta a solicitat imediat sprijinul colegilor săi aflați în misiune de patrulare.

Un echipaj de intervenție s-a deplasat rapid la fața locului și a trecut la legitimarea și verificarea celor doi suspecți.
În urma controlului corporal, asupra unuia dintre bărbați a fost găsit un pachet din folie de aluminiu ce conținea o substanță vegetală de culoare verde-oliv.
Materia suspectă a fost ridicată și sigilată, fiind transmisă laboratorului de specialitate pentru analize. În funcție de rezultatul expertizei toxicologice, structurile competente vor dispune măsurile legale împotriva celor implicați.
Conducerea Grupării de Jandarmi Mobile Bacău a salutat public atitudinea și spiritul civic al angajatului său, subliniind că responsabilitatea unui jandarm rămâne activă non-stop pentru siguranța comunității.
” Gruparea de Jandarmi Mobila „Alexandru cel Bun” Bacau apreciază spiritul de observație și responsabilitatea de care a dat dovadă colegul nostru, a cărui reacție promptă a permis intervenția operativă a echipajului de jandarmi și desfășurarea verificărilor necesare.
Vigilența și implicarea fiecărui jandarm contribuie la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, indiferent de momentul în care sunt observate fapte ce pot afecta comunitatea”, precizează comunicatul Grupării de landarmi Mobile Bacău.





