Locuitorii comunei Măgura vor beneficia, începând de luni, de condiții moderne de transport către municipiul Bacău. În urma unei decizii adoptate în regim de urgență de Consiliul Local, traseul va fi preluat oficial de societatea SC Transport Public SA, care va introduce pe traseu autobuze și microbuze noi.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Măgura, Costras Iordache, care a subliniat că noua soluție a fost agreată după discuții intense cu conducerea operatorului și cea a Zonei Metropolitane Bacău.
„Autobuzele și microbuzele sunt noi, și am speranța că serviciile oferite de Transport Public vor fi net superioare și vom beneficia de un transport de calitate. În ceea ce mă privește, vă asigur de permanenta mea preocupare de a găsi cele mai bune soluții, chiar și atunci când ele par de negăsit”, a declarat primarul Costraș Iordache.
Program neschimbat, conexiuni extinse în Bacău
Orarul și stațiile din interiorul comunei Măgura, inclusiv pentru satele Crihan și Sohodol, rămân neschimbate. Modificările apar la intrarea în municipiul Bacău, unde capătul de linie va fi stabilit în fața Gării. La plecarea spre Măgura, vehiculele vor circula pe strada Bogdan Voievod (zona Liceului „Mihai Eminescu”) și prin Pasajul subteran, iar la întoarcere vor ruta prin Pasaj, strada Oituz și strada Mihai Eminescu. Administrația locală a demarat deja demersurile și pentru înființarea unei stații noi în fața RMB.
Bilet unic valabil 90 de minute în tot municipiul
Cel mai mare avantaj pentru cetățeni este structura tarifară. Un bilet simplu va costa 3,5 lei, însă va avea o valabilitate de 90 de minute, timp în care călătorii se pot transfera gratuit pe orice altă linie urbană operată de SC Transport Public SA în Bacău. Pentru navetiști, prețul unui abonament lunar a fost fixat la 100 de lei.
Titlurile de călătorie vor putea fi cumpărate fizic din șase magazine din Măgura, Crihan și Sohodol, de la punctele din zona Gării Bacău, dar și în format digital prin aplicațiile mobile 24pay și LETZPAY.
Tensiuni în Consiliul Local
Trecerea la noul operator vine pe fondul unor dispute politice aprinse la nivel local, apărute după disfuncționalitățile generate de vechiul transportator, Transbus Codreanu. Primarul Costraș Iordache a taxat dur atitudinea unui consilier local din opoziție, Talal Hamad, acuzându-l de oportunism politic și absenteism la ședința crucială de aprobare a proiectului.
„La ultima ședință, când Consiliul Local s-a întrunit în regim de urgență tocmai pentru a discuta exact problema transportului, a fost singurul consilier care a lipsit și nu a votat. Nu a catadicsit nici măcar să intre on-line și să voteze. Nu pot tolera la nesfârșit bătaia de joc a unui consilier care s-a remarcat doar prin zgomot și prin a nu face nimic”, a adăugat primarul comunei Măgura.




