Băcăuanca Narcisa Lecușanu, una dintre cele mai emblematice figuri ale handbalului românesc și mondial, se alătură oficial rețelei europene Sport Ambassador Network for Europe (SANE). Finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, acest proiect își propune să combată sedentarismul și să promoveze incluziunea socială prin intermediul activității fizice. În noul său rol de Sport Ambassador, Narcisa Lecușanu își va folosi experiența de sportiv de performanță și lider în administrația sportivă pentru a inspira cetățenii de toate vârstele să adopte un stil de viață activ. Campania beneficiază de sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, integrându-se în eforturile europene de promovare a sănătății…
Articole: Narcisa Lecușanu
Citeste
Pentru că ”Mesagerul de Bacău” a început să existe oficial odată cu prima zi a primăverii, în această lună vom încerca să onorăm personalități feminine ale acestui județ. Alegerile sunt dificile deoarece nu sunt puține, avem nume de primă mărime la nivel național, european și mondial și de aceea așteptăm de la voi propuneri, sugestii , de ce nu, materiale în acest sens. Astăzi, Narcisa Lecușeanu, o legenda handbalului românesc. A fost apreciată drept una dintre cele mai valoroase handbaliste ale României. A urcat pe podium la Mondiale şi Olimpiade și a devenit apoi ambasadoarea României la Federaţia Internaţională de…


