Sucursala din Bacău a Uniunii Armenilor din România (UAR) va găzdui, mâine, o emoționantă manifestare dedicată comemorării a 111 ani de la cumplitul Genocid din anii 1915-1916 și 1923 provocat de guvernul „Junilor turci” împotriva armenilor care locuiau pe teritoriul Imperiului Otoman. Manifestările vor fi moderate de Florin Kevorkian, și vor începe cu o deschidere simbolică prin aprinderea a 24 de lumânări – în memoria anului 1915, și aprinderea unei lumânări separate pentru anul 2023. Programul evenimentului – special ales – conține recitaluri de poezie, de muzică (recital Ozana Kalmuski-Zarea) și un film documentar despre cei 100.000 de Armeni care…
Articole: comemorare
Citeste
Municipiul Bacău găzduiește vineri, 27 martie 2026, o serie de evenimente cu caracter cultural, educativ și comunitar, dedicate atât memoriei istorice, cât și implicării civice. Între orele 12:20 și 14:00, în Parcul Catedralei, în zona Grupului Statuar „România Biruitoare”, va avea loc o manifestare dedicată împlinirii a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Evenimentul este organizat de Asociația de Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877” Bacău, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V. Karpen” și Colegiul „Mihai Eminescu”. Programul cuprinde activități educative, recitări de poezii, momente muzicale, precum și depuneri de flori…



