Articole: Adrian Cotârleț

Strict administrativ, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț nu mai este managerul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești, după ce Consiliul Local a aprobat încetarea contractului său de management, într-o ședință ad-hoc. Hotărârea a trecut cu 11 voturi, într-o ședință la care au asistat numeroși angajați ai spitalului și susținători ai medicului, nemulțumiți de decizia administrației locale. Au lipsit însă mai mulți consilieri locali din opoziție față de majoritatea formată în jurul primarului Valentin Vieru. Schimbarea survine după aproape două decenii în care Adrian Cotîrleț a condus unitatea medicală. În acest interval, spitalul a beneficiat de investiții și modernizări, a obținut…

Citeste

Moartea unei femei în vârstă de 50 de ani din Comănești, survenită la Spitalul Municipal de Urgență Moinești în urma unor complicații postoperatorii, a declanșat o controversă puternică între familia victimei și unitatea medicală. În timp ce rudele acuză medicii că ar fi blocat transferul către un spital din Capitală, conducerea spitalului respinge categoric aceste afirmații. Managerul unității sanitare, dr. Adrian Cotârleț – vizat de reproșuri în spațiul public, deși nu a fost medicul curant sau chirurgul cazului – a intervenit ferm pentru a clarifica procedurile legale și pașii următori în această anchetă. „Nu putem vorbi de un caz de…

Citeste