Primăria Municipiului Bacău a anunțat anularea sesiunii de atribuire a locurilor de parcare de reședință din lotul Martir Horia 1, procedura urmând să fie reluată în perioada următoare. Decizia îi vizează atât pe solicitanții din categoria persoanelor cu handicap, cât și pe ceilalți locatari care au depus cereri pentru aceste locuri de parcare.
Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a explicat că procedura a fost anulată pentru a asigura șanse egale tuturor locatarilor eligibili: „Procedura se va relua în cel mai scurt timp. A fost anulată pentru ca toți cei care erau eligibili să depună dosar pentru a avea șanse egale. Dintr-o eroare, câteva scări de bloc nu au fost incluse în raza prevăzută de regulament”, a declarat edilul.
Potrivit municipalității, toate dosarele depuse până la data de 12 martie 2026 inclusiv vor fi returnate solicitanților. Ridicarea acestora se va face în termen de zece zile, pe bază de proces-verbal, în format fizic, de la Centrul de Informare pentru Cetățeni din cadrul primăriei, situat pe strada Nicolae Titulescu nr. 3.
Reprezentanții instituției îi roagă pe cetățeni să ridice documentele depuse pentru a le putea redepune atunci când va fi anunțată reluarea procedurii de atribuire.
Procedura pentru parcările de reședință din această zonă face parte dintr-o serie de etape derulate de municipalitate în mai multe cartiere din oraș. Anterior, primăria a finalizat atribuirea locurilor de parcare din zona Tipografilor, unde au fost puse la dispoziție 87 de locuri, dintre care șapte destinate persoanelor cu handicap. După verificarea documentelor depuse, 81 de dosare au fost validate, locurile fiind atribuite direct, fără organizarea unei licitații.
Atribuirea locurilor de parcare de reședință în municipiul Bacău se face în baza regulamentului aprobat de Consiliul Local în anul 2025, care stabilește condițiile de depunere a dosarelor și documentele necesare, precum și principiul alocării unui loc de parcare pentru fiecare apartament, în limita locurilor disponibile. Conform regulamentului, taxa anuală pentru un loc de parcare de reședință este de aproximativ 365 de lei.
Primăria Municipiului Bacău precizează că va anunța în perioada următoare data la care procedura de atribuire pentru lotul Martir Horia 1 va fi reluată și își cere scuze pentru neplăcerile create cetățenilor.
Gabriel POP




