Asociațiile și fundațiile care administrează clustere de inovare din Regiunea Nord-Est pot obține finanțări nerambursabile cuprinse între 300.000 și 600.000 de euro pentru dezvoltarea infrastructurii, activităților și colaborărilor dintre firme, universități și organizații de cercetare. Apelul a fost lansat de ADR Nord-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021–2027.

Pentru județul Bacău, finanțarea poate reprezenta o oportunitate pentru structurile care reunesc companii, instituții de învățământ superior, cercetători și alți actori implicați în dezvoltarea economică și tehnologică. Totuși, banii nu pot fi solicitați de orice organizație neguvernamentală.
Solicitanții eligibili sunt asociațiile sau fundațiile care au, în același timp, calitatea de proprietar și operator al unui cluster de inovare. Acestea trebuie să fie înregistrate în România, potrivit Ordonanței nr. 26/2000, iar clusterul trebuie să aibă cel puțin zece întreprinderi membre și minimum o organizație publică de cercetare. De asemenea, este obligatorie existența unui sediu, a unei filiale sau sucursale în Regiunea Nord-Est.
Bugetul total al apelului este de 2,35 milioane de euro. Aproape două milioane de euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 352.500 de euro reprezintă contribuția de la bugetul de stat.
Pentru fiecare proiect, valoarea sprijinului nerambursabil este cuprinsă între 300.000 și 600.000 de euro. Finanțarea poate acoperi până la 85% din cheltuielile eligibile, în condițiile stabilite prin Ghidul solicitantului.
Bani pentru spații, echipamente și colaborare
Potrivit ADR Nord-Est, finanțarea poate fi folosită pentru construirea sau modernizarea spațiilor utilizate în activități de cercetare-dezvoltare-inovare, dar și pentru cumpărarea de echipamente care să fie utilizate în comun de membrii clusterului.
Proiectele pot include organizarea de conferințe, ateliere, evenimente și programe de formare, servicii de consultanță în inovare, promovarea clusterului, atragerea unor membri noi și participarea la rețele de cooperare. De asemenea, sunt eligibile cheltuieli pentru obținerea certificării europene de calitate ESCA.
„Un cluster de inovare este, în esență, o rețea în care firmele, universitățile, organizațiile de cercetare și alți actori dintr-un anumit domeniu lucrează împreună pentru a dezvolta idei, produse și servicii noi”, arată ADR Nord-Est.
Apelul este competitiv, iar proiectele vor fi depuse în limita bugetului disponibil. Cererile de finanțare pot fi transmise între 23 septembrie 2026, ora 13:00, și 23 octombrie 2026, ora 13:00.
Pentru Bacău, miza este ca organizațiile care deja lucrează în zona inovării să poată transforma colaborarea dintre mediul privat, universități și cercetare în investiții concrete, cu efect asupra competitivității firmelor locale.
Angela Croitoru





