A surprins cu discreție și sensibilitate oameni, locuri și emoții, transformând clipele în amintiri durabile. Prin obiectivul său, Bacăul a căpătat lumină, profunzime și poveste. Fiecare dintre noi, cei ceva mai maturi în presa băcăuană, păstrăm amintiri cu el – fie din redacții agitate, fie de la evenimentele unde apărea mereu cu aparatul pregătit și cu zâmbetul discret. Era acolo, tăcut și atent, surprinzând nu doar știrea, ci și emoția din spatele ei.
Rămân, acum, fotografiile – mărturii tăcute ale unei vieți trăite printre imagini.
Prof. dr. Gheorghe Iorga a surprins cu plasticitate activitatea fostului nostru coleg:
„Ioan Bâșcă (Nelu, pour les connaisseurs) a făcut din fotografie o artă, un meșteșug îndelung exersat al vederii cu sens (se pare că practica și fotografia «artistică»). Fotograful Ioan Bâșcă e edificat de multă vreme asupra ideii că fotografia, imaginea rămasă după ce clipa trece, nu se bucură de privilegiul imaginii cinetice reversibile, că ea poate sfida mișcarea fatalmente înainte a timpului prin «ceva» greu descriptibil, mișcându-se îndărăt, în amintire, «printare» a «clipei celei repede», și trăind apoi prin ea însăși, ireversibil, într-o autonomie de timp austeră.”
Filmulețul prezentat, ca o memorie vie, este realizat de cameramanul Marius Curucli, în 2014, la lansarea cărții-document „Bacău, instantanee regizate” — un moment care rămâne, la rândul lui, o fotografie în mișcare a unei conștiințe artistice discrete și profunde.
Gabriel Pop
