Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț, președintele Consiliului Județean Bacău avertizează că podul de pe DN 11, de la Ferestrău-Oituz, ar putea ajunge într-o situație critică, după ce traficul greu a fost deviat pe această rută în urma prăbușirii podului de la Ciobănuș ( amănunte aici ). Declarația a fost făcută joi, 8 octombrie, în timpul unei ședințe privind eliberarea unei autorizații pentru o rută alternativă în zona Ciobănuș.
„Nu e departe de podul de la Ferestrău-Oituz de dezastrul podului de la Ciobănuș, mai ales că acum a preluat traficul greu de la Ciobănuș”, a spus președintele CJ Bacău. Acesta a anunțat că instituția a cerut în scris DRDP Iași informații despre stadiul procedurilor de reabilitare a podului de la Ferestrău-Oituz și despre investiția avută în vedere pentru înlocuirea acestuia.

Președintele CJ Bacău spune că, în cazul podului de la Ferestrău-Oituz, lucrarea de reabilitare a fost atribuită, dar s-ar fi blocat. El afirmă că informațiile pe care le are în prezent sunt doar la nivel declarativ și că a solicitat clarificări în scris atât DRDP Iași, cât și lui Marius Iacob, reprezentantul Secției Drumuri Naționale Bacău.
„Nu suntem departe”, a avertizat președintele CJ, cerând CNAIR și DRDP Iași să comunice măsurile concrete avute în vedere. Acesta a spus că va face public răspunsul DRDP Iași imediat ce îl va primi.
Valentin Bălănescu




