Oneștiul redevine centrul sportului de performanță în aceste zile. Sala de Sport Municipală a vibrat sub energie a aproximativ 150 de judoka veniți din toate colțurile țării pentru Etapa Națională a Campionatului Școlar Sportiv. Evenimentul, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, în strânsă colaborare cu Clubul Sportiv Onești și cu sprijinul Primăriei Municipiului Onești, marchează un moment de referință în calendarul sportiv școlar din acest an.
Sub semnul excelenței: Judo în „Anul Nadia”
Competiția nu este o obișnuită, ci se desfășoară sub cupola simbolică a ”Anului Nadia” . Desfășurarea concursului în orașul care a dat lumii prima notă de 10 oferă o motivație suplimentară tinerilor sportivi, transformând fiecare meci într-o lecție de ambiție și grație sub presiune. Timp de câteva zile, Oneștiul va fi martorul unor demonstrații de forță brută împletite cu finețe tehnice. Judo-ul școlar nu înseamnă doar luptă, ci și inspirația reacției și controlul emoțiilor. ”Tinerii sportivi sunt invitați să-și etaleze tot arsenalul de a proceda pentru a obține multă viză victorie, sub privirile atente ale antrenorilor și arbitrilor. Este o întâlnire competitivă unde tehnica se întâlnește cu inspirația. Îi invităm pe sportivi să arate tot ce au învățat pentru o performanță frumoasă, demnă de moștenire sportivă a acestui oraș”, transmit organizatorii.
Gabriel Pop




