Lucrările pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei A7, sectorul Focșani–Bacău, continuă în ritm susținut, cu o mobilizare importantă de forțe în teren. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași anunță că, la finalul lunii iunie și începutul lunii iulie 2026, constructorul lucra cu aproximativ 1.500 de muncitori și 600 de utilaje.

Intervențiile sunt concentrate în zona nodurilor rutiere Bacău-Sud și Bacău-Nord, acolo unde Autostrada A7 se intersectează cu Varianta Ocolitoare Bacău, primul tronson al Autostrăzii Moldovei dat în trafic, la finalul anului 2020.
@mesagerulneamt Mobilizare de forțe pe A7, în județul Bacău: 1.500 de muncitori și 600 de utilaje pe lotul 3 Intervențiile sunt concentrate în zona nodurilor rutiere Bacău-Sud și Bacău-Nord, acolo unde Autostrada A7 se intersectează cu Varianta Ocolitoare Bacău, primul tronson al Autostrăzii Moldovei dat în trafic, la finalul anului 2020. „Se lucrează în zona nodurilor rutiere Bacău-Sud și Bacău-Nord, la joncțiunea cu Varianta Ocolitoare Bacău, parte integrantă a Autostrăzii Moldovei, A7. Pe lotul 3 al autostrăzii A7, Focșani – Bacău, stadiul fizic de execuție este de aproximativ 75%, iar constructorul este mobilizat în șantier cu aproximativ 1.500 de muncitori și 600 de utilaje”. Sursă imagini: DRDP Iași
♬ sunet original – Mesagerul de Neamț și Bacău – Mesagerul de Neamț și Bacău
„Se lucrează în zona nodurilor rutiere Bacău-Sud și Bacău-Nord, la joncțiunea cu Varianta Ocolitoare Bacău, parte integrantă a Autostrăzii Moldovei, A7.
Pe lotul 3 al autostrăzii A7, Focșani – Bacău, stadiul fizic de execuție este de aproximativ 75%, iar constructorul este mobilizat în șantier cu aproximativ 1.500 de muncitori și 600 de utilaje.
În această etapă, accentul este pus pe structurile de pe traseu (poduri, pasaje, viaducte), la armarea și turnarea betoanelor la elementele de infrastructură, dar și pe montarea de parapet sau lucrări de taluzare.
Reamintim, Varianta Ocolitoare Bacău, în lungime de 20,3 km, este primul tronson al Autostrăzii A7 dat în trafic, de la finalul anului 2020”, a transmis DRDP Iași.
Lotul 3 Focșani–Bacău are o lungime de 21,5 kilometri. Antreprenorul lucrărilor este asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL, controlată de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu.
Contractul are o valoare de 1,673 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene. Potrivit datelor comunicate, stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 73–75%, diferența rezultând din raportările recente privind evoluția șantierului.
Pentru regiunea Moldovei, Autostrada A7 rămâne una dintre cele mai importante investiții de infrastructură rutieră, fiind așteptată să asigure o legătură rapidă între sudul țării și județele din nord-est.
Angela Croitoru
Imagini: DRDP Iași




