O delegație oficială din Onești va participa, în perioada 16–18 martie 2026, la o serie de evenimente organizate la Parlamentul European din Bruxelles, alături de legendara gimnastă Nadia Comăneci. Manifestările marchează împlinirea a 50 de ani de la momentul istoric în care sportiva română a obținut prima notă perfectă de 10 din istoria gimnasticii olimpice, la Jocurile Olimpice de Vară din 1976.
Din delegație fac parte primarul municipiului Onești, Adrian Jilcu, președinta CSM Onești, Ingrid Istrate, zece gimnaste ale clubului, precum și Alexandru Cristea, consilier al primarului: „Întâlnirile stabilite pentru săptămâna viitoare în capitala Belgiei confirmă ceea ce noi, cei din Onești, am știut întotdeauna: că povestea Nadiei nu este doar a României, ci a întregii Europe. Suntem onorați să consolidăm relații benefice între municipiul Onești și actori relevanți din domeniul sportului și administrației europene, sub găzduirea Parlamentului European”, a declarat pentru Mesagerul de Bacău Alexandru Cristea.
Vizita are loc în contextul declarării anului 2026 drept Anul Nadia Comăneci la nivel național, inițiativă care omagiază cea mai emblematică sportivă a României și locul de unde aceasta a pornit spre marea performanță – orașul Onești.
Programul vizitei
16 martie 2026
Vizită la Casa Istoriei Europene și ceremonie instituțională de donație organizată în cooperare cu Agenția Națională pentru Sport;
Cină de lucru cu oficiali europeni și români.
17 martie 2026
Conferința „European Values and Excellence: The Legacy of Nadia Comăneci, 50 Years On”, găzduită de Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, și Dragoș Benea, președintele Comisiei REGI din Parlamentul European. Invitat special: Nadia Comăneci;
Prânz de lucru;
Vizită la Parlamentarium, centrul interactiv de vizitare al Parlamentului European.
“Prezența delegației din Onești la acest eveniment de anvergură europeană subliniază legătura profundă dintre oraș și povestea Nadiei Comăneci, sportiva care a pus România pe harta mondială a gimnasticii și a excelenței sportive. Onești rămâne locul unde totul a început – orașul în care Nadia și-a descoperit pasiunea și talentul, sub îndrumarea antrenorilor Béla și Márta Károlyi.
Participarea la evenimentele din Bruxelles reprezintă o oportunitate de a promova atât moștenirea sportivă a orașului, cât și potențialul său turistic și cultural, într-un cadru instituțional european de cel mai înalt nivel.
Municipiul Onești reafirmă angajamentul de a onora memoria și realizările Nadiei Comăneci prin proiecte și parteneriate ce se desfășoară pe tot parcursul anului 2026, menite să inspire generațiile viitoare”, precizează Adrian Asavei, persoana responsabilă pentru relația cu mediul asociativ.





