CFR Călători a anunțat modalitatea de circulație a trenurilor în contextul trecerii la ora oficială de iarnă (ora Europei Orientale – EET). În noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25 octombrie 2026, ora 04:00 devine ora 03:00, însă modificarea nu va schimba mersul trenurilor aflat în vigoare.

Conform operatorului național feroviar, toate garniturile vor respecta orele de plecare și sosire prevăzute în graficele de circulație, adaptate la noul fus orar.
Pentru a asigura o tranziție fluidă, CFR Călători va aplica următoarele măsuri în noaptea schimbării orei:
- Trenurile cu plecare după modificarea orei: Toate trenurile de călători care au programată plecarea din staţiile de formare după ora 04:00 (ora de vară) vor porni la orele exacte înscrise în Mersul Trenurilor, respectând ora Europei Orientale.
- Trenurile aflate deja în circulație: Garniturile aflate pe traseu după ora 04:00 vor opri în staţiile din parcurs stabilite şi vor staţiona până la ora de plecare prevăzută în noul orar. Ca excepție, trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul direct până la destinaţie.
- Traficul internațional: Deoarece trecerea la ora de iarnă se realizează în aceeaşi zi și în ţările vecine cu România, trenurile internaţionale vor circula între staţiile de frontieră fără modificări, conform orarului stabil.
Călătorii sunt sfătuiți să verifice programul exact al trenurilor înainte de călătorie pe canalele oficiale ale CFR Călători sau în stațiile de cale ferată.
Foto/CFR Călători




