Municipiul Bacău îmbracă astăzi straie de sărbătoare și celebrează 618 ani de istorie și continuitate, marcând mai bine de șase secole de la prima sa atestare documentară oficială. Pe 6 octombrie 1408, domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, emitea hrisovul care consfințea importanța strategică și comercială a vechiului târg de vamă, punând temelia unei comunități puternice care își poartă cu mândrie identitatea culturală în inima Moldovei.
În urmă cu 618 ani, pe 6 octombrie 1408, Bacăul era pentru prima oară menționat în documentele vremii prin Hrisovul emis de domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun prin care atesta că Bacăul era un târg de vamă și reglementa activitatea unor negustori din Lvov pe actualul teritoriu. Totuși, originea oraşului se pierde în negura timpului. Cert este că la sfârşitul secolului al XIV-lea, Bacăul era o aşezare urbană bine închegată, una din cele mai prospere din sudul Moldovei, având atribuţii militare şi comerciale.
Orașul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme de oștile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un important punct de vamă.
În secolului al XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, monumente istorice fanion ale oraşului. Iniţial târg, Bacăul a devenit oraş şi în 1929 a fost ridicat, prin Decret Regal, la rang de municipiu.
În oraşul Bacău a văzut lumina zilei poetul Vasile Alecsandri, la data de 21 iulie 1821. De aceste meleaguri şi-au legat numele pentru veşnicie, în afară de Vasile Alecsandri, George Bacovia, George Enescu, Vasile Pârvan, Grigore Tăbăcaru, Nicu Enea, George Apostu precum şi alte personalităţi marcante.
Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391-1432 în timpul domniei lui Petru I Mușat. În anul 1399 orașul este menționat în documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. O scrisoare este trimisă in Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea. În anul 1409 studia la Cracovia, studentul băcăuan Gregorias de Bachwya care ceva mai târziu, în 5 martie 1431, localitatea este numită civitas Bako.
La sfârșitul secolului al- XIV-lea Bacăul era bine închegat ca așezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuții militare și comerciale foarte importante. Reședința Domnească din vremea lui Alexandru cel Bun corespunde perioadei în care acesta a avut-o de soție pe Margareta de Losoncz, fiica voievodului Ladislau de Losoncz.
Orașul Bacău a fost ocupat în noiembrie 1467 de oștile maghiare conduse de Matei Corvin, cu o lună înainte de Bătălia de la Baia.
Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un punct de vamă. În secolului al -XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, celebre monumente istorice.
În anul 1607 papa Paul al V-lea a înființat Episcopia de Bacău, ca episcopiei sufragană (subordonată) Arhiepiscopiei de Kalocsa. Catedrala episcopală, dedicată Sfintei Maria, a suferit importante stricăciuni cu ocazia inundațiilor din anul 1676. În locul vechii catedrale a fost construită în anul 1839 Biserica romano-catolică Sfântul Nicolae din Bacău.
În anul 1864 când a fost înființat, județul Bacău era un județ de frontieră. Se învecina cu Transilvania (ce făcea parte atunci din Austro-Ungaria) și cu județele românești Neamț, Roman, Tutova, Tecuci și Putna. Județul se întindea de la șesul Siretului până pe crestele munților Carpați, cuprinzând valea de jos a Bistriței și aproape întreg cursul Trotușului.
În anul 1892, județul Bacău era împărțit în 8 plăși: Siretul de Sus cu reședința la Secuieni, Siretul de Jos cu reședința Părincea, Bistrița de Sus cu reședința Gârleni, Bistrița de Jos cu reședința Valea Seacă, Trotușul cu reședința Târgu Ocna, Tazlăul de Sus cu reședința Scorțeni, Tazlăul de Jos cu reședința Valea Rea și Muntele cu reședința Moinești. Județul avea 2 comune urbane, 87 comune rurale formate din 405 sate. Orașele județului erau Bacău și Târgu Ocna.
După anul 1918, se situa în partea central-estică a României Mari, în centrul regiunii Moldova. Teritoriul lui cuprindea partea centrală din actualul județ Bacău. Se învecina la vest cu județele Trei Scaune și Ciuc, la nord cu județele Neamț și Roman, la est cu județele Tutova și Tecuci, iar la sud cu județul Putna.
La sfârșitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca așezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuții militare și comerciale foarte importante.
Important centru comercial și vamal, prin tradiție dar și ca urmare a dezvoltării sale economice treptate, Bacăul apare frecvent menționat ca târg în secolele XVII-XVIII în diferite documente, având și rol de târg domnesc, iar în primele decenii ale secolului al XIX-lea se situa între orașele de frunte ale Moldovei (în 1864 figurează ca oraș pe harta Partenie-Dubău).
Dacă la 1821 Bacăul număra puțin peste 1.000 de locuitori, ulterior s-a înregistrat o creștere demografică constantă. Creșterea numărului de locuitori a avut la bază, cu precădere, fenomenul imigrației evreiești din prima jumătate a secolului al XIX-lea, dublat, în intervalul 1859-1899, de procesul exodului rural generat de industrializarea localității.
În ce privește dezvoltarea industriei, amintim ca repere: fabrica de hârtie ”Letea” construită în 1881, fabrica de bere construită în 1867, fabrica de cărămidă construită în 1870, o tipografie.
În timpul Primului Război Mondial aici s-a aflat comandamentul Armatei a II-a Române, cantonat în Casa Anania, din strada George Bacovia.
În perioada interbelică, Bacăul se dezvoltă din punct de vedere urbanistic, fiind, după București, al doilea oraș asfaltat din vechiul Regat. A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968.
Foto/Mihai Ceuca/Iulian Radu, Ben Niță
Video/Vladimir Lucavețchi
