Echipa Mesagerul de Bacău vă propune o întoarcere în timp. Nu cu mult. Doar cu 30 de ani. În luna mai 1996, când despre internet sau telefoane mobile abia dacă se auzise, când documentarea se făcea doar cu pixul şi agenda şi când doar pagerul cu inevitabilul şi stresantul mesaj “Sună urgent la redacţie” era singurul accesoriu cât de cât tehnologizat.
Este anul în care un ziar costa 400 de lei, dolarul- 2.919 lei, marca germană la 1.991 de lei era la mare căutare, când o Dacia din 82 se vindea cu 5.400.000 de lei sau un WV Kadett din 88 cu 5.000 de mărci. Iar kilogramul de pepeni era 10.000 de lei.
A fost anul taloanelor gratuite la Bingo Forum, cine îşi mai aduce aminte, dar şi a concursului Deşteptării, cu premiu un apartament de două camere complet mobilat. Tot atunci, AS Bacău şi FC Oneşti jucau în Divizia A, aveam două echipe de fotbal în Divizia B, Petrolul Moineşti şi Rafinăria Dărmăneşti, iar handbalul şi voleiul băcăuan erau în topul naţional, cu un centru de copii şi juniori de elită în România.
Aveam şi intreprindere minieră, la Comăneşti, unde ortacii au protestat pentru că trecuseră două zile şi ei încă nu primiseră leafa. În 1996, Bacăul mai avea trei posturi de televiziune, două de radio şi două cotidiene: Deşteptarea şi Monitorul de Bacău. Şi un primar, Ioan Liciu. Și un preşedinte de Consiliu Judeţean, Neculai Lupu.
Tot în urmă cu trei decenii, pe 6 mai 1996, 20 de candidaţi băteau la porţile Primăriei Bacău şi a început campania electorală. Una plină de scandaluri de presă, cu unii candidaţi din partide despre care astăzi nu se mai aude, mulţi dintre ei trecuţi la cele veşnice.
Vom încerca, în măsura în care arhiva ne permite, să vă facem să retrăiţi nostalgia acelor vremuri, aşa cum au fost văzute de gazetarii vremii. Va fi o întoarcere în timp pentru unii, sau poate o picătură de istorie pentru cei mai tineri, Cei care acum nu văd realitatea decât din spatele tabletei sau a smartphone-lui.
Bacău. Acum 30 de ani, Ştirile zilei, 10 mai 1996
Deşteptarea
– Cutremur la SAFI
– Furtul ridicat la rang de politică jurnalistică
– Oficialităţile au sărbătorit 119 ani de la proclamarea independenţei
– Datoriile către Renel se îngroaşă
– “Nu avem dreptul nici măcar să ne dăm cu părerea”- spune Adrian Iordache, director la Monitorul de Bacău şi reprezentant SAFI
– Taximetriştii au durerile lor. Dumitru Sechelariu s-a întâlnit cu taximetriştii băcăuani
– Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Oneşti
– Afiş electoral
Monitorul de Bacău
– Neculai Lupu minte cu neruşinare
– Partidul Pensionarilor a primit sediul într-un wc
– Un cerşetor din Tîrgu Ocna a murit în timpul unei crize de epilepsie
– Un timişorean a străbătut ţara ca să fie înşelat de băcăuani
– PL 93 a donat lapte praf sugarilor de la Maternitate
– Preţul unui pachet de Marlboro trece de 11.000 de lei
– Colonelul Eusebiu Platon creează machete superbe din beţişoare de plastic
– Câteva familii de ţigani terorizează de ani de zile Cartierul Izvoare














