Știrea inițială:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău a activat Planul Roșu de Intervenție, marți după-amiază, în urma unei posibile toxiinfecții alimentare în masă înregistrate în localitatea Căiuți. Zeci de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani au solicitat asistență medicală de urgență după ce au acuzat stări severe de rău.

Până la acest moment, bilanțul victimelor indică faptul că 36 de minori se află sub supraveghere medicală:
-20 de copii au fost transportați și se află deja la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal Onești.
-16 copii sunt evaluați la dispensarul din comuna Căiuți, unde autoritățile au înființat de urgență un Punct Medical Avansat pentru triajul rapid și stabilizarea pacienților.
Din cauza numărului mare de apeluri care continuă să fie înregistrate prin numărul unic de urgență 112, la fața locului au fost mobilizate echipe de salvatori din cadrul ISU Bacău și al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău. Dispozitivul de intervenție este format din:
-5 ambulanțe SMURD
-2 autospeciale pentru transport victime multiple (ATPVM)
-6 echipaje SAJ
Personalul medical evaluează în dinamică starea fiecărui copil, urmând ca forțele de intervenție să fie suplimentate dacă situația o va impune. Autoritățile de sănătate publică urmează să demareze o anchetă epidemiologică pentru a stabili cu exactitate sursa contaminării alimentare.




