Un bărbat a fost rănit și a rămas încarcerat în autoturism în urma unui accident de circulație care s-a petrecut vineri după amiaza pe strada Nicu Enea din Moinești.
La locul producerii accidentului, în care au fost implicate două autoturisme, au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești.
Potrivit ISU Bacău, în urma impactului, un bărbat a rămas blocat în autoturism, neputând să se evacueze singur. Acesta a fost extras de către pompieri și predat echipajul SMURD.

Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Moinești, pentru investigații suplimentare.
Pompierii au asigurat, totodată, măsurile de prevenire a incendiilor la locul producerii accidentului.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
Foto/ISU Bacău





