Un autoturism de lux în valoare de 80.000 de euro, căutat la nivel internațional de autoritățile din Germania, a fost descoperit astăzi, 3 septembrie, de polițiștii băcăuani în cadrul unei percheziții domiciliare desfășurate în comuna Corbasca.

Acțiunea a fost executată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bacău și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în baza unui mandat emis de Judecătoria Bacău într-un dosar penal de furt.
În urma verificării mașinii înmatriculate în Germania, baza de date a confirmat că vehiculul era dat în urmărire de autoritățile germane, fapt ce a dus la indisponibilizarea imediată a acestuia de către polițiști.

În prezent, anchetatorii români au demarat procedurile de cooperare judiciară cu partenerii germani pentru a stabili condițiile în care mașina a fost adusă în județul Bacău, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Foto/IPJ Bacău




