Cu o precizie de ceas elvețian, astăzi, luni, 31 august, de la ora 16:00, s-a deschis oficial circulația pe încă 47,10 kilometri noi din Autostrada Moldovei (A7), pe sectorul cuprins între Adjud și Bacău Sud. Lucrările pe acest tronson au fost realizate integral de constructorul român UMB.

Noua porțiune de autostradă funcționează ca un segment continuu și este formată din două sectoare deschise simultan: Lotul 2 Adjud – Răcăciuni (24,5 km) și Lotul 3 Răcăciuni – Bacău (21,5 km). Odată cu această inaugurare, conexiunea rutieră de mare viteză dintre București și Bacău face un pas major înainte.

În prima etapă, traficul va fi direcționat până la nodul rutier al Variantei Ocolitoare Bacău, cel care face legătura cu DN2F spre Vaslui. Ulterior, după finalizarea ultimelor lucrări de racordare, circulația va fi extinsă cu încă aproximativ 4 kilometri, până la Nodul Rutier Bacău Nord al Centurii Bacăului.

Prin darea în trafic a acestor kilometri, Autostrada A7 Ploiești – Pașcani -principalul proiect finanțat prin PNRR menit să scoată Moldova din izolare- ajunge la un total de 241,62 kilometri aflați în circulație, dintr-un total de 319 kilometri. Aceasta vine în continuarea celor aproximativ 50 de kilometri deschiși în decembrie 2025 între Focșani și Răcăciuni.

Inaugurarea de astăzi nu este doar un triumf pentru Grupul UMB, ci și un moment de referință pentru întreaga țară. Prin această deschidere, România atinge borna de 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză (autostrăzi și drumuri expres). Este una dintre cele mai importante reușite de infrastructură din acest an, venită la scurt timp după ce constructorul băcăuan a predat la cheie și un lot de 12,24 km pe Autostrada Transilvania (A3).
În timp ce mașinile încep să ruleze pe asfaltul proaspăt dintre Adjud și Bacău, „armata” de muncitori și ingineri a lui Umbrărescu nu se oprește. Următorul obiectiv este deja clar: continuarea traseului A7 spre nord, către Pașcani, kilometru cu kilometru.





