Sub auspiciile primitoare ale Casei Bacovia, acum câteva zile, a avut loc lansarea romanului „Motanul mizantrop” de Viorel Savin, aparut la Editura Junimea. Evenimentul a transformat o zi obișnuită de primăvară într-un veritabil omagiu adus uneia dintre cele mai importante voci ale dramaturgiei și literaturii noastre, totul în prezența unor nume sonore ale criticii literare contemporane.
Gabriel Pop: – Domnule Viorel Savin, indiferent de numărul anilor, opera dvs. crește mereu, refuzați să vă ”retrageți” din câmpul literelor…
Viorel Savin: – Întrucât în acest „câmp al literelor” pot să îmi exprim nu numai sentimentele individuale, ci și certitudinile, credințele și visurile mele legate de specia din care fac parte, nu îmi permit să îl părăsesc decât atunci când Pronia îmi va lua condeiul din mână. Dar, mai ales, nu îl părăsesc cu atât mai mult cu cât, printre alții, țin să atrag și eu atenția că specia noastră, din nefericire, pășește către un viitor din ce în ce mai negru. – A se vedea ce se întâmplă, și mai ales cum se prevăd a se termina tragediile din Ucraina, din Gaza, din Iran etc., dar și evenimentele ce se prevăd a se desfășura legate de Phenian și Taiwan. Apropo de aceste tragedii: am publicat la editura Eikon romanul „Anonimii”, al cărui motto este: „Anonimii sunt prundișul din care se toarnă betonul istoriei”, și care nu este altceva decât rezumatul distopic, social și politic, al Secolului XX și al primului sfert al Secolului XXI. – Ca dovadă că nu am mers pe un drum greșit și că am atins puncte fierbinți ale existenței noastre, pentru acesta, în 24 aprilie a.c., mi s-a acordat Premiul Național pentru Proză „George Bălăiță” de către Asociația COPYRO!
G.P.: – Un nou titlu, incitant și paradoxal, Motanul mizantrop… de ce acest titlu, de ce această abordare?
V.S.: – Romanul este al optulea din ciclul „Romanele din B.” (Pentru informarea dumneavoastră mai detaliată atașez acestui interviu un succint sinopsis critic al acestui singular construct prozastic din literatura română contemporană). În romanul „Motanul mizantrop” am vrut să comunic contemporanilor, cu un zâmbet în colțul gurii, amărăciunile și dezamăgirile cu privire la ei, formulate cu umor, dar dur și necruțător, de către un motan mare iubitor de libertate. Motto-ul romanului, „Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât mai simpatici mi se par câinii”, metaforic, spune totul. La lansarea cărții din 14 mai curent, cineva mi-a spus, flatându-mă: „Citind acest roman îți vine adeseori să râzi, dar să și plângi”. În el am vorbit despre viața noastră cotidiană, cu micile mari mizerii ale ei.
G.P.: – Ați împlinit, de curând, 85 de ani, numele dvs este un reper cultural și social…cum se privește lumea de la înălțimea acestei vârste?
V.S.: – De la „înălțimea acestei vârste”, după cum formulați dumneavoastră, lumea se privește, dacă ai suficientă înțelepciune, cu dragoste și cu mare îngăduință față de oameni. Căci, sărmanii de ei, prin naștere sunt deja condamnați la moarte; și rătăcesc năuci, în scurtul răgaz pe care îl au pe Pământ, printre pofte, împliniri mediocre și printre grozave frustrări. Spre deosebire de celelalte viețuitoare care își consumă și își trăiesc doar clipa, oamenii, având capacitatea de a gândi, suferă sau se bucură amintindu-și de trecut, trăiesc cu intensitate prezentul și își proiectează cu egoism mascat viitorul. Oameni!…
G.P.: – Ați avut o vie activitate pe planul administrativ-cultural. Cum vi se pare că arată ambianța culturală în Bacău, evenimente, clădiri culturale, manageri culturali?
V.S.: – Prea ades am trezit nejustificate idiosincrazii spunând adevărul, iar acum, cum să răspund altfel decât arătând un fapt concret, trist și de neînțeles din propria mea viață? Iată: în țară mi se joacă într-un turneu fabulos prin marile orașe „Bătrâna și hoțul” în interpretarea celebrilor artiști Rodica Mandache și Marius Manole, în Uzbekistan, la teatrul din Kharsi mi se joacă aceeași piesă, iar la teatrul din Bacău, de mai mulți ani, sunt respins, ba mai mult, sunt tratat în cel mai necivilizat mod posibil!?… Un dramaturg băcăuan care are la activ 30 de premiere teatrale pe unele dintre cele mai importante scene din țară, care a modernizat teatrul când i-a fost director, curățindu-i subsolurile, ranforsând casa scenei, înzestrându-l cu centrală termică proprie, cumpărându-i cu bani din vânzarea biletelor o autoutilitară și calculator, și care – singurul din istoria teatrului! -, l-a dus cu piesa lui „Te urăsc iubitule!” la Teatrul Național al Televiziunii, iar cu piesa „Greșeala” la Teatrul Național al Radiodifuziunii, un dramaturg care i-a înnobilat scena cu șase spectacole, unele dintre ele jucându-i-se ani în șir, cu succes de public etc., nu este primit pe scena teatrului băcăuan. Din ce motiv? Nimeni nu are decența să se întrebe!
În aceste condiții, ce lucruri minunate pot spune eu despre „ambianța culturală în Bacău”?
G.P.: – Dacă ar fi să dați o sugestie, un îndemn tinerei generații, o formulă de a privi viața?
V.S.: – Dacă vreți să reușiți în viață și să nu aveți dezamăgiri, învățați cât puteți de mult de la ceilalți, construiți neapărat ceva durabil acolo unde, muncind, vă serviți țara, dar să nu credeți decât în voi înșivă!
Gabriel Pop
