Recent, am avut ocazia să discut cu un personaj important, cu atribuții în ceea ce privește respectarea legii. Întrebarea a fost simplă: de ce nu se mai organizează conferințe de presă la nivelul instituțiilor descentralizate, acolo unde legea prevede clar acest lucru?
Răspunsul a fost deconcertant: legea este depășită. Astăzi, comunicarea se face „mai direct”, prin purtători de cuvânt sau chiar de șefii instituțiilor. Pe Facebook cu precădere, adăugăm noi. Și, ca să fie tabloul complet, jurnaliștii sunt tendențioși când întrebă, iar când scriu, sunt și mai și. Că unii sunt plătiți să dea cu barda chiar și acolo unde nu este pădure.
Dincolo de ridicolul situației, mesajul este cât se poate de limpede: nu respectăm legea pentru că nu ne convine. Restul sunt justificări.
Pentru că, în realitate, conferințele de presă nu au dispărut din lipsă de utilitate, ci din lipsă de confort. Acolo nu mai controlezi întrebările, nu mai filtrezi mesajele, nu mai eviți subiectele sensibile. Acolo, „jurnaliștii răi” întreabă exact ce nu trebuie. Chiar dacă unii poate vin cu întrebări pregătite de acasă.
Doar că presa nu este — și nu trebuie să fie — porta-vocea autorităților. Nu are obligația să transmită cuminți mesajele oficiale, ci să arate unde sunt discrepanțe, unde sunt prostii și unde apar ilegalități.
Să ducem însă logica mai departe. Ce-ar fi dacă noi, cetățenii fără funcții administrative cu gir politic, am spune simplu că legea prin care plătim impozite este depășită și, în consecință, nu mai vrem să plătim? Cum ar reacționa legiuitorul? Fără milă: sechestre, executări, bunuri vândute.
Ce-ar fi dacă am considera că rovinieta este o taxă aberantă și „depășită” și am refuza să o plătim? Amenzi, penalități, sancțiuni. Legea nu mai pare deloc opțională în acel moment.
Ce-ar fi dacă noi cetățenii am considera că legea care permite numiri pe criterii politice este o prostie, o chestiune de Ev Mediu, o crimă la adresa unor instituții care ar trebui conduse de profesioniști și am decide că toți cei numiți astfel nu merită să fie recunoscuți ca atare? Și că trebuie ignorați și ocoliți ? Cum ar reacționa legiuitorul? Evident, l-ar durea în zone mai moi sau mai tari o perioadă, după care ar putea avea surprize, dar nu acesta este subiectul acum.
Dar, când vine vorba despre obligațiile instituțiilor, lucrurile devin brusc flexibile. Interpretabile. Negociabile. Să fim bine înțeleși, acelea care sunt obligatorii prin lege. Într-o democrație clamată, chiar dacă nu întotdeauna funcțională, legea nu este facultativă. Trebuie aplicată. Iar cei puși să asigure respectarea ei nu au voie să decidă că este „rea” sau „depășită”. Nu asta e fișa postului. Pot să ceară schimbarea ei, dar nu o pot ignora, cum este ea ignorată astăzi în județ.
Dacă legea spune că trebuie organizate conferințe de presă, atunci acestea trebuie organizate. La toate descentralizatele. Indiferent dacă îți place sau nu fața ziariștilor, freza, atitudinea sau întrebările lor. Pentru că, în fond, problema nu sunt jurnaliștii „răi”. Problema este teama de întrebări. Sau de răspunsuri.
Iar o instituție care evită întrebările în direct, nu prin purtător de cuvânt, nu prin celebra 544, care te duce până la Caiafa, nu doar că încalcă legea. Evită, de fapt, tocmai ideea de responsabilitate.
Valentin Bălănescu
