Proiectul Drumului Expres Bacău–Piatra Neamț, investiție majoră pentru infrastructura regională, este blocat în instanță după ce mai mulți constructori au contestat rezultatul licitației, printre aceștia aflându-se și UMB, compania condusă de Dorinel Umbrărescu.
Contractul, în valoare de 5,17 miliarde de lei (fără TVA), a fost atribuit asocierii conduse de Danlin XXL, deși aceasta s-a clasat inițial pe locul al treilea și nu ar avea experiență relevantă în construcția de autostrăzi. Decizia a fost contestată de UMB (prin asocierea SA&PE Construct – Tehnostrade – Spedition UMB), dar și de Precon Transilvania și Bog’Art.
Dosarele au fost înregistrate pe 13 martie 2026 la Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal, iar litigiile vizează decizia CNSC din 20 februarie 2026. Procesele sunt în faza de recurs, iar până la o hotărâre definitivă, contractul nu poate fi semnat.
Drumul Expres va avea o lungime de aproximativ 51 de kilometri și va include 30 de poduri, pasaje și viaducte, cinci noduri rutiere și un centru de întreținere. Durata totală de realizare este estimată la 48 de luni, dintre care un an pentru proiectare și trei ani pentru execuție. (M.B.)





