Conducerea Administrației Naționale „Apele Române” este preluată, începând de joi, 12 noiembrie, de un specialist cu pregătire în domeniul hidrotehnic. Claudiu-Augustin Ilișanu, fost prefect de Bacău și fost deputat cu două mandate în Comisia de mediu, a fost desemnat director general interimar printr-un ordin emis astăzi de Ministerul Mediului.

Odată cu preluarea conducerii interimare a instituției, Claudiu-Augustin Ilișanu va exercita și funcția de președinte al Consiliului de Conducere al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), asigurând conducerea executivă până la emiterea unui nou ordin de eliberare din funcție de către autoritatea competentă.
Potrivit datelor biografice publicate de Instituția Prefectului Bacău și Camera Deputaților, Claudiu-Augustin Ilișanu s-a născut la 25 august 1984, în Bacău, și este inginer diplomat, absolvent al Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (promoția 2009), unde a finalizat și un program de masterat în 2010.

În plan administrativ și politic, acesta a ocupat funcția de prefect al județului Bacău în perioada 2024–2026. Anterior, între 2016 și 2024, a deținut două mandate de deputat în Parlamentul României, activând în cadrul Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, după ce în anul 2016 a fost ales consilier județean în Bacău.
Înainte de intrarea în administrația centrală și Parlament, Claudiu Ilișanu a lucrat între anii 2009 și 2016 ca inginer în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău, unde a monitorizat proiecte de management al deșeurilor. La începutul carierei, a activat ca inginer proiectant la SC de Reuss Management Systems SRL Iași (2008–2009) și consilier tehnic la SC Casa Auto SRL Iași (2006–2007).




