„Te binecuvântez, iubită ROMÂNIE, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută” – Testamentul Reginei Maria
La 29 octombrie 2026, românii de pretutindeni marchează 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, soția Regelui Ferdinand I și una dintre cele mai influente personalități din întreaga noastră istorie.
O regină prin destin, dar româncă prin devotament absolut, Regina Maria a rămas în memoria colectivă drept suverana care a modelat hotarele și sufletul României Mari.
În mod deosebit, anii de foc ai Primului Război Mondial au evidențiat legătura profundă, de o intensitate aparte, pe care „Mama răniților” a avut-o cu județul Bacău – un teritoriu aflat atunci în imediata apropiere a liniei frontului.
De la Eastwell Park pe tronul României
Născută la 29 octombrie 1875 în Anglia, la Eastwell Park (comitatul Kent), Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria a purtat în vene sângele marilor dinastii europene. A fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei (Principe de Saxa-Coburg-Gotha și duce de Edinburgh) şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei.
La doar 17 ani, pe 10 ianuarie 1893, s-a căsătorit cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, pășind într-o țară de adopție care avea să o cucerească definitiv.
Încă de la sosirea ei, poetul George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru poporul său. Cu o frumusețe excepțională, o inteligență sclipitoare și un curaj nativ, viitoarea regină s-a implicat imediat în viața culturală și în acțiuni de binefacere, câștigând rapid inimile românilor prin naturalețea sa.
„Regina-soldat” în spitalele de campanie din Bacău
Maria a devenit Regină în 1914, odată cu urcarea pe tron a Regelui Ferdinand. Izbucnirea Primului Război Mondial avea să o transforme dintr-o figură grațioasă de curte într-un adevărat erou național. În anii grei ai refugiului în Moldova, nu s-a temut de gloanțe, de lipsuri și nici de epidemiile necruțătoare de tifos exantematic sau gripă spaniolă.
Pentru dăruirea ei, oamenii au numit-o simplu: „Mama Regina” sau „Mama răniților”. Pasionată de echitație, a fost numită comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, purtând cu mândrie uniforma militară. Tot ea a înfiinţat organizaţia „Regina Maria”, o rețea extinsă de spitale și servicii de ambulanță care au salvat mii de vieți.
Cât a durat războiul pentru întregirea neamului, Regina Maria a fost în nenumărate rânduri în județul Bacău, vizitând spitalele, ajutând răniții și decorând soldații pe front. Însemnările sale din jurnal oferă o imagine cutremurătoare și plină de compasiune asupra acelor vremuri:
„Am ajuns la Bacău unde vizitai trei spitale şi găsii mulţi soldaţi răniţi grav. De la Bacău tot înainte spre Tescani. Drum frumos care se ridică în cotituri tot maisus. (…) Apoi mi-am urmat drumul spre Comăneşti unde e stabilit generalul Prezan cu Statul Major. Am avut cu el o lungă convorbire militară. Părea mulţumit şi optimist.”
Trecând prin Târgu Ocna, suverana descria farmecul locului, dar și dramele umane provocate de atacurile aeriene:
„Din Comăneşti am trecut prin Târgu Ocna, orăşel foarte frumos aşezat sus, deasupra apei Trotuşului. (…) Aici vizitai şi un spital care fusese aşezat în primăria oraşului. Printre alţii am văzut un om, o femeie şi un copil răniţi de un aeroplan care trecuse tocmai atunci. Întrebai pe mama copilului care zăcea ghemuită cu faţa-n jos, ce se întâmplase cu copilul şi ea îmi răspunse: «I-a rămas piciorul acasă»”.
La 12 aprilie 1917, prezența sa aducea speranță la Onești, unde fusese ridicat primul spital militar de campanie ce îi purta numele. Însoțită de generalul Alexandru Averescu și întâmpinată de generalul Eremia Grigorescu, Regina a fost primită cu un entuziasm copleșitor de comunitatea locală:
„La gară era o gardă de onoare, iar la Oneşti găsii trupele înşirate într-un imens pătrat. Toate lucrurile fuseseră împodobite de către ţăranii din sat într-un chip ce-ţi mergea la inimă. Aceştia îmi aruncau flori în cale, pe oriunde treceam.”
Traseul ei a continuat spre Mănăstirea Cașin, aflată foarte aproape de linia frontului, însă locul de care s-a legat cel mai strâns din punct de vedere sufletesc a fost localitatea Coțofănești. Acolo, suverana deținea o casă primită în dar de la generalul Arthur Văitoianu și bancherul Jean Chrissoveloni, un refugiu drag despre care vorbea mereu cu multă căldură.
Diplomat de geniu: Leoaica de la Paris
După încheierea războiului, într-o epocă în care prezența femeilor în marea politică era o raritate, Regina Maria a devenit cel mai eficient ambasador al țării. Trimisă de Rege și susținută de clasa politică, ea a mers în Franța și Marea Britanie pentru a pleda cauza recunoașterii Marii Uniri la Conferinţa de Pace de la Paris.
La 8 martie 1919, după un dejun cu președintele francez Raymond Poincaré, a primit onoarea rară de a trece în revistă garda de onoare la Palatul Elysée. În aceeași zi, a fost primită ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, rămânând singura femeie printre bărbații acestei prestigioase instituții.
Rămâne legendară întâlnirea sa cu premierul francez Georges Clemenceau, supranumit „Tigrul”. Când acesta i-ar fi reproșat că pretențiile teritoriale ale României reprezintă „partea leului”, Regina i-ar fi răspuns fără ezitare: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!”. Farmecul și tenacitatea ei i-au cucerit pe marii lideri ai lumii, de la Woodrow Wilson la Lloyd George.
O stea mondială și o mamă pătimașă
Popularitatea Reginei a atins apogeul în toamna anului 1926, în timpul celebrului său turneu în Statele Unite ale Americii. Peste tot pe continentul american, de la New York (unde a primit cheia orașului) până la Casa Albă, Regina Maria a fost aclamată de mulțimi entuziaste, ducând numele României pe prima pagină a presei internaționale.
Dincolo de rolul public, Maria a fost o mamă profund devotată celor șase copii ai săi: Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana şi Mircea. După moartea Regelui Ferdinand în 1927, s-a dedicat protejării nepotului său, Regele-copil Mihai I, sprijinind-o pe Principesa-mamă Elena în momentele de cumpănă ale regenței.
Moștenirea culturală și testamentul spiritual
Regina Maria a fost, de asemenea, o artistă și o scriitoare prolifică. A publicat poezii, povestiri, cărți pentru copii și volume autobiografice. Celebra sa lucrare de memorii, „Povestea vieţii mele”, a înregistrat un succes răsunător în perioada 1934–1936, aducându-i recunoaștere internațională.
Slăbită de o boală severă și după o suferință cumplită, Regina Maria a trecut la cele veșnice la 18 iulie 1938, la Sinaia, la vârsta de 62 de ani. A fost condusă pe ultimul drum de o întreagă națiune îndoliată și înmormântată la Curtea de Argeș.
Rândurile lăsate în testamentul său spiritual rămân o dovadă nemuritoare a legăturii sale cu poporul pe care l-a adoptat: „Te binecuvântez, iubită ROMÂNIE, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.”
La 151 de ani de la nașterea sa, amintirea Reginei Maria rămâne vie ca un simbol al demnității, al eleganței absolute și al iubirii necondiționate față de poporul român.
Sursa foto:Facebook/manastirea.casin.bc Primul razboi mondial, linia frontului Lepșa-Măgura Cașin-Oituz (fotografii istorice) Fotografii realizate de catre Serviciul Fotografic al Armatei Romane COPYRIGHT/CREDIT, thanks to: Ministère de la Culture (France) – Médiathèque de l’Architecture et du Patrimoine – Diffusion RMN-GP/IMV
