Spitalul Județean de Urgență Bacău va primi 56,7 milioane de euro pentru finalizarea Pavilionului Municipal, în cadrul realocării fondurilor europene către Programul Sănătate 2021–2027. Anunțul a fost făcut de vice-președinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, care a precizat că fondurile provin din investiții preluate din Planul Național de Redresare și Reziliență și vor permite României să finalizeze nouă spitale.
Banii vor fi utilizați pentru proiectul „Finalizare proiectare și execuție Pavilion Municipal Bacău și integrarea în ansamblul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău”. Președintele Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a declarat pentru Mesagerul de Bacău că proiectul se apropie de etapa autorizației de construire. „Suntem în proximitatea emiterii autorizației de construire de către Primăria municipiului Bacău. Ultimul aviz, cel de la Autoritatea Aeronautică, ne-a parvenit săptămâna trecută și a fost transmis deja. Proiectul tehnic este aproape finalizat, iar procedura de achiziție pentru servicii de consultanță a fost deja derulată”, a precizat aceasta.
Construcția Spitalului Municipal din Bacău, cunoscut ulterior ca Spitalul „Sfânta Maria”, a început în 2007 și trebuia finalizată în 2009. Lucrările au fost însă oprite în 2014, când clădirea era realizată în proporție de aproximativ 75%, din cauza problemelor financiare ale constructorului. După mai mulți ani de blocaj, în 2020 o parte din clădire a fost amenajată în regim de urgență și folosită pentru tratarea pacienților în timpul pandemiei.
Gabriel Pop





