Articole: victima

Un bărbat a murit și două femei au ajuns la spital în urma unui incendiu puternic care a avut loc astăzi, 29 august, pe strada Runcului din orașul Comănești. Flăcările au mistuit o locuință și o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din Comănești, Brusturoasa și Moinești cu mai multe autospeciale de stingere, alături de echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Bacău. Din păcate, în interiorul casei a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de aproximativ 58 de ani, care nu…

Citeste

O intervenție de urgență a pompierilor militari băcăuani s-a soldat cu o descoperire tragică în această dimineață, în satul Gura Văii. Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost recepționat în jurul orei 07:42. La fața locului a fost trimisă imediat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze focul rapid, limitând pagubele la bunurile dintr-o singură încăpere a imobilului. Din nefericire, în timpul operațiunilor de recunoaștere în interiorul locuinței, a fost găsită ofemeie inconștientă. Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) sosit…

Citeste