Ministerul Educației și Cercetării aduce o serie de modificări legislației de acordare a burselor școlare în preuniversitar, începând cu anul școlar viitor, 2026-2027. Proiectul de hotărâre a fost pus în consultare publică, pe 17 august 2026, și ar urma să modifice modul în care sunt acordate bursele, în primul rând prin reducerea perioadei (proiectul poate fi accesat aici). Dacă până acum elevii primeau bursele de merit pentru olimpici (450 de lei/lună), cele tehnologice (300 de lei/lună) și cele sociale (300 de lei/lună) pe tot parcursul anului calendaristic, adică și în vacanțe, acum prof. univ. dr. Mihai Dimian – ministrul interimar…
Articole: vacanta
Citeste
Inspectoratul Școlar Județean Bacău a publicat calendarul oficial pentru finalul anului școlar 2025–2026. Luna iunie aduce zile libere pentru toți elevii și vacanțe organizate pe etape. Astfel, potrivit informațiilor transmise de prof. Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general, luna iunie debutează cu două repere importante pentru comunitatea educațională. Elevii vor beneficia de două zile libere suplimentare la începutul lunii: 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului și 5 Iunie – Ziua Învățătorului. În ambele situații, cursurile sunt suspendate în unitățile de învățământ preuniversitar, fără obligația recuperării ulterioare a orelor. Data de 1 Iunie este stabilită prin lege ca zi nelucrătoare la…


