Articole: panouri fotovoltaice

Programul Casa Verde Fotovoltaice ar urma să aibă, în 2026, o cu totul altă direcție: finanțarea ar viza exclusiv bateriile de stocare, nu și montarea panourilor fotovoltaice. Anunțul a fost făcut de ministra Mediului, Diana Buzoianu. „Anul acesta, Programul Casa Verde, așa cum era el cunoscut, nu va mai fi Casa Verde cu panouri, va conține doar componenta de baterii”, a declarat ministra, la Euronews, citată de Mediafax. Schimbarea este importantă pentru băcăuanii care aveau în plan să solicite finanțare pentru un sistem fotovoltaic nou. Pentru aceștia, mesajul este clar: programul ar urma să se adreseze proprietarilor care au deja…

Citeste

Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău devine un exemplu tot mai relevant de tranziție către independență energetică, printr-o serie de investiții consistente în producerea și gestionarea energiei din surse regenerabile. Instituția nu doar că și-a acoperit consumul propriu de energie electrică, ci a reușit să producă surplus și să livreze în rețeaua națională. Primele investiții au fost realizate în perioada pandemiei, când au fost instalate panouri fotovoltaice cu o putere de 110 kW, destinate autoconsumului. Proiectul a fost doar începutul unei strategii mai ample. Ulterior, universitatea a atras finanțări, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și și-a extins,…

Citeste