Prof. univ. dr. Adrian Valentin Cotîrleț, managerul Spitalului Clinic de Urgență Moinești, și personalitate de elită a medicinei românești, a marcat împlinirea vârstei de 70 de ani într-un cadru academic de excepție. Evenimentul aniversar, găzduit de Universitatea George Bacovia din Bacau a fost marcat astăzi, joi, 18 iunie, de lansarea volumului autobiografic „Învingătorul – Recunoaștere și Recunoștință”, o confesiune emoționantă despre valorile, performanța managerială și cariera medicală care au transformat spitalul din Moinești într-un etalon la nivel național. Manifestarea a reunit numeroși prieteni, colegi, colaboratori din lumea medicală și universitară, precum și oficialități județene și locale.Cu toții au dorit…
Articole: dr. Adrian Cotirlet
Citeste


