Articole: calendar situații speciale

În județul Bacău au fost repartizați în prima etapă un număr de 3.865 de absolvenți ai claselor a VIII-a, care au la dispoziție o săptămână, de joi, 23 iulie, până miercuri, 29 iulie 2026, pentru a-și confirma locurile și a se înscrie la licee/colegii. Potrivit procedurii legale, dosarul de înscriere trebuie să conțină: cererea de înscriere; cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, în copie certificată „Conform cu originalul” de către angajatul unității de învățământ învestit cu astfel de competențe; fișa medicală. Fiecare colegiu/liceu își stabilește propriu program pentru primirea dosarelor de înscriere/confirmare a locului, așa încât…

Citeste