Autor: Craciun Florin

Radare în cascadă pe DN 15: Operațiunea „RELEU” mobilizează polițiștii din 5 județe

Astăzi, 19 aprilie 2026, între orele 13:00 și 17:00, DN 15, drumul care leagă Moldova de Transilvania devine „zonă fierbinte” pentru Poliția Rutieră. Polițiștii din Bacău, Neamț, Harghita, Mureș și Cluj și-au unit forțele într-o acțiune de tip „RELEU”. Asta înseamnă că echipajele sunt dispuse succesiv, pe tot traseul, astfel încât nicio abatere să nu scape neobservată. Dacă ai trecut de un radar în Bacău, nu răsufla ușurat – probabil te așteaptă un altul în Neamț sau Harghita. DN 15 rămâne unul dintre drumurile cu risc rutier ridicat. Potrivit datelor statistice, în anul 2025, pe acest sector de drum s-au produs 188 de…

Citeste mai mult
Visul lui David s-a împlinit după 12 ani: copilul care i-a promis unui pompier din Onești că îi va deveni coleg s-a ținut de cuvânt

Povestea lui David-Ștefan Urzică este un exemplu remarcabil de perseverență, transformând o vizită la un eveniment de tip „Porți Deschise” într-o carieră de salvator. În anul 2014, în urmă cu 12 ani, David-Ștefan a vizitat Detașamentul de Pompieri Onești. Avea doar 5 ani, o curiozitate nemărginită și privirea ațintită spre autospecialele roșii. Atunci, un om în uniformă, plt. adj. Marin Ladaru i-a luat mâna și i-a arătat ce înseamnă să fii salvator. La plecare, micul David a lăsat în urmă o promisiune grea: „Într-o zi, voi fi și eu pompier!”. Și s-a ținut de cuvânt. După 12 ani, David-Ștefan s-a…

Citeste mai mult
Video/Din Racova pe scena „Românii au talent”: Raul Rîncu, vocea care duce tradiția Bacăului mai departe

Există momente în care talentul brut se întâlnește cu o poveste de viață care te lasă fără cuvinte. Este cazul lui Raul Rîncu, un adolescent de 14 ani din satul Racova, județul Bacău, care pe 17 aprilie a demonstrat întregii țări că folclorul moldovenesc este pe mâini bune. Raul nu cântă doar din voce, ci din toată inima. Crescut de bunică  care i-a fost în același timp mamă și tată- tânărul a moștenit pasiunea pentru dans și cântec popular chiar de la ea. În timp ce mama lui muncește în Anglia ca vatman de metrou, iar bunicul în Italia ca mecanic pentru…

Citeste mai mult
Tragedie la Gura Văii: Femeie găsită decedată în urma unui incendiu de locuință

O intervenție de urgență a pompierilor militari băcăuani s-a soldat cu o descoperire tragică în această dimineață, în satul Gura Văii. Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost recepționat în jurul orei 07:42. La fața locului a fost trimisă imediat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze focul rapid, limitând pagubele la bunurile dintr-o singură încăpere a imobilului. Din nefericire, în timpul operațiunilor de recunoaștere în interiorul locuinței, a fost găsită ofemeie inconștientă. Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) sosit…

Citeste mai mult
Video/Noapte de foc în Pârâul Boghii: O locuință și o anexă, cuprinse de flăcări din cauza neglijenței

O clipă de neatenție sau un sistem de încălzire lăsat nesupravegheat pot transforma căminul oricui într-o amintire în doar câteva minute. Aceasta este lecția dură primită noaptea trecută de o familie din satul Pârâul Boghii comuna Pârgărești. Alarma a sunat în jurul orei 02:45, când liniștea nopții a fost spartă de flăcările care au cuprins o locuință de tip parter. Din fericire, pompierii militari din cadrul Detașamentului Onești au intervenit prompt cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți și de voluntarii din cadrul SVSU local. Deși focul a fost stăpânit rapid, au ars acoperișul locuinței și o anexă gospodărească, pe…

Citeste mai mult
Avertizare de ploi și vânt puternic!

Începând de astăzi, vineri 17 aprilie, și până mâine sâmbătă, 18 aprilie, ora 20,00, meteorologii avertizează că în centrul, sudul și estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și vor fi perioade cu averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de peste 25 l/mp. Izolat în regiunile sudice va cădea grindină. Temporar vântul va avea intensificări, pe parcursul zilei de vineri (17 aprilie), în regiunile vestice, dar și în restul teritoriului, îndeosebi…

Citeste mai mult
Femeie de 75 de ani, din Săucești găsită de polițiști pe un câmp, după o noapte de căutări

O mobilizare rapidă a polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Săucești a salvat viața unei femei în vârstă de 75 de ani care se rătăcise de la domiciliu. Alarma s-a dat joi seara, în jurul orei 19:00, când familia a sesizat faptul că bătrâna a plecat de acasă și nu s-a mai întors.Polițiștii au declanșat imediat procedurile de căutare în zonă, acțiunea continuând pe parcursul nopții. În această dimineață (17 aprilie), femeia a fost localizată pe un câmp de pe raza comunei vecine, Filipești. Deși a petrecut noaptea în condiții de câmp deschis, bătrâna a fost găsită în stare de sănătate stabilă.…

Citeste mai mult
Cumperi o locuință în 2026? ANPC a lansat Ghidul Cumpărătorului de Locuințe

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) lansat Ghidul Cumpărătorului de Locuințe, un document esențial care pune reflectorul pe drepturile tale și în care găsești tot ce trebuie să știi pentru ca apoi să nu regreți semnătura. Achiziționarea unei locuințe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare din viața unui consumator. În acest context, Ghidul cumpărătorului de locuințe este primul document pe care ANPC îl recomandă tuturor consumatorilor să îl parcurgă cu atenție înainte de a lua decizia de achiziție. Acest ghid constituie un instrument practic de informare și protecție, menit să ajute consumatorii să înțeleagă etapele tranzacției, să identifice riscurile…

Citeste mai mult
Doliu în Eparhia Romanului și Bacăului: Părintele Clement Popa a trecut la cele veșnice în urma incendiului din Onești

Comunitatea din Onești este în stare de șoc după ce s-a aflat că victima incendiului devastator de pe strada Siliștei este Părintele Clement Popa, un preot destoinic care a slujit cu dragoste timp de patru decenii în parohia sa. Părintele Clement Popa (66 de ani) a fost o figură emblematică a Protopopiatului Onești, unde a restaurat biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” și a ridicat biserica „Sf. Ap. Ioan Teologul”, sfințită în 2021, în memoria victimelor tragediei de la barajul Belci din 1991.Totodată, fost alături de locuitorii din Slobozia în urma inundațiilor catastrofale din 1991, oferind alinare și speranță. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim,…

Citeste mai mult
O inimă nouă pentru SJU Bacău: Investiție de peste 5 milioane de lei pentru tratarea pacienților cardiaci critici

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău face un pas uriaș către medicina viitorului prin înființarea unei unități ultramoderne: USTACC (Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici). Contractul de finanțare pentru achiziționarea de echipamente medicale destinate tratării pacienților cardiaci critici a fost semnat miercuri, 15 aprilie, de managerul unității, ec. Ion-Marius Savin, în prezența echipei de conducere: dr. Aurelia Țaga – director medical, as. lic. Rebeca Mîndrescu – director de îngrijiri, precum și a medicului șef al Secției Cardiologie, dr. Meda Maria Angheluș. Investiția are o valoare totală de peste 5,2 milioane de lei, din care 98% reprezintă fonduri europene…

Citeste mai mult