La proba eliminatorie a concursului pentru directori și directori adjuncți de unități de învățământ, 140 de candidați din județul Bacău au promovat proba de evaluare a competențelor, după soluționarea contestațiilor. Inițial erau 138, dar 2 dintre candidații ce au contestat rezultatele inițiale, au reușit să obțină note de trecere după soluționarea contestațiilor.

Proba s-a desfășurat în data de 13 octombrie 2026, la centrul special organizat la Colegiul „N.V. Karpen”, unde din 197 de candidați înscriși, 5 nu s-au mai prezentat, potrivit informațiilor furnizate de inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Bacău.
Doar 2 au obținut 10 sutimi în plus și au promovat!
Dintre cei 52 de candidați care nu au obținut nota minimă de trecere, 6,00, la proba eliminatorie, 22 de cadre didactice au depus contestații.
“În urma soluționării acestora doi candidați au obținut majorarea notelor de la 5,50 la 6,00, fiind declarați promovați. Astfel, numărul celor care au trecut proba de evaluare a competențelor a crescut de la 138 la 140. Aceștia pot participa la următoarea probă a concursului care va avea loc în data de 20 octombrie 2026 și va evalua cunoștințele de management și legislație școlară”, informează prof. Ida Vlad, inspectorul general școlar al județului Bacău.
La proba scrisă de management, de marți, 20 octombrie, candidații vor avea de rezolvat, în cel mult 60 de minute, un test standardizat cu 20 de itemi, fiecare cu un singur răspuns corect care valorează 0,5 puncte, iar nota minimă de promovare este 7.
Pentru candidații care îndeplinesc condițiile de continuare a concursului, evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a planurilor de acțiune se va desfășura în perioada 21 octombrie–4 noiembrie 2026.
După etapa de contestații, rezultatele finale ale evaluării administrative vor fi afișate pe 10 noiembrie.
Programarea interviurilor se va realiza în zilele de 10–11 noiembrie, iar susținerea acestora este prevăzută pentru perioada 12–27 noiembrie 2026.
“Interviul va urmări capacitățile și aptitudinile personale, competențele digitale, abilitățile de rezolvare a unor situații-problemă și calitatea susținerii proiectului planului managerial. Durata acestuia este de cel mult 45 de minute pentru fiecare candidat.
Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate în data de 9 decembrie 2026, iar validarea acestora în
consiliul de administrație al inspectoratului școlar este programată pentru 11 decembrie. Deciziile de numire vor fi emise și comunicate până la 16 decembrie 2026, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027”, informează sursa citată.
Angela Croitoru




