Direcția Silvică Bacău pune la dispoziția populației aproape 11.000 de metri cubi de lemn de foc pentru sezonul rece, cererile de aprovizionare putând fi depuse direct la primării sau la punctele de lucru ale instituției.
În cadrul campaniei oficiale, prețurile stabilite pentru cetățeni variază între 144 și 455 lei/mc (cu TVA inclus), tariful final fiind influențat direct de calitatea lemnului și de modalitatea de livrare aleasă de cumpărător: direct din pădure (la cioată), de la drumul auto sau din depozitele silvice.

Cea mai ieftină variantă rămâne lemnul de foioase moi achiziționat direct de la cioată, cu 144 lei/mc, în timp ce speciile cu o putere calorică ridicată, precum stejarul sau fagul, se situează la capătul de sus al listei de prețuri.
Astfel, pentru un metru cub de fag, considerat ideal pentru încălzire datorită raportului excelent preț-căldură, localnicii vor plăti 300 lei la cioată, 377 lei la drum auto și 455 lei dacă aleg ridicarea din depozit. Pentru speciile de rășinoase, prețurile în depozite sunt stabilite la 233 lei/mc, iar pentru foioasele moi ajung la 289 lei/mc.

Pe piața liberă din județul Bacău, prețurile medii pentru lemnul fasonat variază în general între 190 și 340 lei/mc, situându-se aproape de media națională.
Pentru depunerea solicitărilor, cetățenii se pot adresa celor 14 ocoale silvice care gestionează fondul forestier de stat din județ: Bacău, Căiuți, Ciobanuș, Comănești, Dărmănești, Fântânele, Livezi, Mănăstirea Cașin, Moinești, Oituz, Sascut, Târgu Ocna, Traian și Zeletin.
Autoritățile silvice recomandă populației să facă demersurile din timp la ocolul de pe raza localității de domiciliu pentru a parcurge pașii legali de atribuire și pentru a evita adaosurile comerciale practicate de intermediari.
Romsilva asigură 2 milioane de metri cubi de lemn de foc pentru populație în 2026
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a anunțat că va pune la dispoziția populației, pe parcursul acestui an, un volum total de aproximativ 2 milioane de metri cubi de lemn pentru încălzirea locuințelor, o cantitate similară celei asigurate în ultimii ani. Prețul mediu de vânzare se menține la nivelul anului precedent, fără să înregistreze creșteri.
Bilanțul primelor nouă luni arată că Romsilva a vândut deja direct către populație 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc. Prețul mediu ponderat de vânzare a fost de aproximativ 280 de lei pe metru cub, valoare identică cu cea înregistrată în cursul anului 2025.




